Preşedintele PNL, Ludovic Orban, îi critică pe liberalii care şi-au anunţat susţinerea faţă de Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al PNL, Orban susţinând că aceştia „nu-l consideră capabil să conducă partidul”. Orban a vorbit despre „presiuni din exteriorul Partidului Naţional Liberal” care ar fi fost făcute asupra unor membri de partid, el atrăgându-le atenţia celor din afara partidului „care şi bagă coada de două luni” că nu cedează în cursa pentru şefia PNL. ”Exact ca la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, indiferent câţi vor fi în jurul meu, voi da bătălia până la capăt şi voi da bătălia cu toată forţa pe care o am, voi da bătălia pentru Partidul Naţional Liberal, voi da bătălia pentru România”, a anunţat liderul PNL.

Prezent duminică, la conferinţa de alegeri a PNL Vrancea, Ludovic Orban i-a atacat pe susţinătorii contracandidatului său, Florin Cîţu, afirmând că aceştia nu îl susţin pentru că îl cred „capabil să conducă partidul”; iar susţinerea este din alte motive.

„Nu m-am aşteptat ca Florin Cîţu să candideze la preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Dimpotrivă, toate discuţiile pe care le-am avut cu el nu puteau să mă conducă la această concluzie. De asemenea, nu m-am aşteptat ca oameni care au fost în echipa de conducere a Partidului Naţional Liberal şi au încercat să îşi pună cununa cu lauri pe cap la fiecare victorie a Partidului Naţional Liberal din ultimii patru ani de zile, acuma să spună că preşedintele nu a avut nicio legătură cu victoriile respective, că preşedintele nu mai e bun. Eu le-am şi spus odată, zic: Dom-le, aici lucrurile sunt simple, dacă eu nu mai sunt bun, înseamnă că nici voi nu mai sunteţi buni, iar dacă voi susţineţi că voi sunteţi buni, înseamnă că şi eu sunt bun. Este, de multe ori, paradoxal să vezi la anumite conferinţe în care se clamează că echipa câştigătoare merge mai departe, că nu pot să introduci o competiţie împotriva unei echipe care a câştigat alegerile, sa care a obţinut rezultate, în schimb, la nivel naţional, această regulă nu mai funcţionează. Hat să fim cinstiţi şi oneşti: noi ştim foarte bine că mulţi din cei care astăzi îşi clamează susţinerea pentru Cîţu, de fapt, nu-l consideră capabil să conducă partidul. De fapt, o fac din cu totul şi cu totul alte motive decât dorinţa de a lua o decizie care să facă bine Partidului Naţional Liberal. Eu cred că noi trebuie să rămânem în ochii opiniei publice aşa cum ne-au perceput şi cum trebuie să ne perceapă: liberalii sunt oameni de onoare, liberalii sunt oameni de cuvânt, liberalii sunt oameni care nu-şi schimbă opiniile de la o zi la alta”, a afirmat Ludovic Orban duminică, în discursul ţinut la Vrancea.

Orban a mai afirmat că liberalii sunt oameni care „acţionează în baza unor principii, a unor valori, a unor obiective bine fundamentate, nicidecum în baza unor oportunităţi individuale de moment, sau în baza unor presiuni care sunt exercitate din exteriorul Partidului Naţional Liberal”.
„Le atrag atenţia acelora din exteriorul Partidului Naţional Liberal care îşi bagă coada de două luni în democraţia internă, care folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc mâni la spate, care arată pisica, care umblă la scheletele din dulap ale unora şi altora, că nu cedez. Că exact ca la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, indiferent câţi vor fi în jurul meu, voi da bătălia până la capăt şi voi da bătălia cu toată forţa pe care o am, voi da bătălia pentru Partidul Naţional Liberal, voi da bătălia pentru România”, a mai spus Orban.
Acesta a precizat că îşi doreşte un PNL liber, cu oameni „pe propriile picioare”, care decid „conform propriei conştiinţe şi propriei evaluări”; că vrea ca partidul „să nu trădeze niciodată interesele fundamentale ale ţării”.

La finalul discursului, Orban a fost aclamat în picioare de către cei prezenţi.