Orban
Actualitate, Featured

Orban, întrebat dacă regretă că oameni pe care i-a promovat nu îl susţin: Eu nu regret, să regrete ei. Au avut un prieten, au avut un partener care a avut încredere în ei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seară, întrebat dacă regretă că oameni pe care i-a promovat nu îl susţin, că aceştia ar trebui să regrete. „Eu nu regret, să regrete ei. Au avut un prieten, au avut un partener care a avut încredere în ei”, a afirmat el.

Ludovic Orban a fost întrebat de jurnalişti, în timpul vizitei în judeţul Olt, dacă regretă că o parte din oamenii pe care i-a promovat şi de la care se aştepta să îl susţină i-au întors spatele.

„Eu nu regret, să regrete ei. Au avut un prieten, au avut un partener care a avut încredere în ei, care i-a susţinut, i-a promovat, puteau să aibă şi în continuare acelaşi partener. Ei au luat decizia să nu mai fie cu mine, ei trebuie să regrete, nu eu”, a replicat Orban.

blank