Orban îi doreşte succes lu’ Şova la... colonizarea planetei Marte
Politic, Stiri

Orban îi doreşte succes lu’ Şova la… colonizarea planetei Marte

Orban îi doreşte succes lu’ Şova la… colonizarea planetei Marte

Orban îi doreşte succes lu’ Şova la... colonizarea planetei Marte
Orban îi doreşte succes lu’ Şova la… colonizarea planetei Marte

Ludovic Orban, ca şi în alte dăţi când a avut de comentat câte ceva la adresa USL, este şi acum supărat şi pornit pe partenerii de guvernare ai partidului din care face parte. Adică, luat pe scurtătură, pe PSD. El crede că PNL a ieşit pe minus după alegerile din decembrie şi că miniştrilor de la el din partid le-au fost amputate atribuţiile şi, implicit, prestaţia. Iată ce a scris el Facebook: „Cum să fii ministrul transporturilor fără CNADNR? Cum poţi, ca ministru de interne, să nu ai prefecţii, să nu ai Doi şi-un sfert? Să-ţi ia toată partea de administraţie, deşi în mod tradiţional a existat o tendinţă de a unifica aceste două elemente? Cine a negociat din partea PNL, trebuia să zică “duceţi-vă acasă”. Acum, odată ce s-a procopsit cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Ministerul Marilor Proiecte se poate apuca de treabă: colonizarea planetei Marte, trimiterea cometei Halley în orbita stelei Alpha Centauri, mutarea găurii din stratul de ozon deasupra Chinei şi Indiei, dotarea Lunii cu scut antirachetă, etc. Mult succes, domnule Şova! Cât despre colegul meu de la Transporturi, îi doresc succes in activitate”. Lui Ludovic Orban nu pare să-i treacă prea uşor supărarea… N.M.