orban
Actualitate, Featured

Orban, despre proiectele USR-PLUS care sanţionează parlamentarii care dau vot multiplu: Mi se pare că frizează un pic chiar şi domeniul penal să votezi pentru altcineva

Ludovic Orban a declarat că susţine proiectele USR-PLUS care îi sancţionează pe parlamentarii care votează şi pentru un alt coleg. Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că i se pare „frizează un pic chiar şi domeniul penal să votezi pentru altcineva” şi este un gest incorect care viciază mandatul de reprezentate.

„Nu a fost printre punctele care au fost prezentate la reuniunea Birourilor permanente reunite de săptămâna trecută. Sigur am înţeles că e un proiect de lege de modificare a legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor care trebuie să treacă prin comisia de statut şi, după ce se finalizează raportul, va intra în dezbatere plenului Camerelor reunite”, a explicat Ludovic Orban, întrebat luni la finalul BPN al PNL când va fi acest proiect de lege al USR-PLUS trecut şi votat în plenul reunit.

Acesta a mai spus că susţine o astfel de propunere legislativă.

„Cu siguranţă. Mi se pare chiar că frizează un pic chiar şi domeniul penal să votezi pentru altcineva. Conform Constituţiei, fiecare parlamentar este un reprezentant al cetăţenilor care i-au încrediţat votul şi trebuie să îşi exprime voturile în Parlament. Dacă altcineva votează în locul lui nu este corect. Este o viciere a mandatului de reprezentare”, a completat Orban.

Ca urmare a votului cu mai multe cartele identificat de senatorii şi deputaţii USR-PLUS în timpul dezbaterilor pe tema bugetului de stat pe 2021, parlamentarii Alianţei au depus proiecte de modificare a Regulamentelor celor două Camere, respectiv a Statutului deputaţilor şi senatorilor, astfel încât furtul la vot să fie sancţionat. Prin urmare, conform propunerii legislative, parlamentarii care vor vota la dublu, folosind cartela unui alt senator ori deputat, vor fi sancţionaţi cu reţinerea pe o lună a sumei reprezentând diferenţa între indemnizaţia brută şi valoarea salariului minim brut pe ţară. Astfel, aceştia vor pierde peste 80% din indemnizaţie, iar votul viciat va fi anulat.


blank