Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a declarat, referitor la posibilitatea aplicării a certificatul verde de vaccinare în ţara noastră, că este convins că atunci când va fi un consens la nivel european, România va aplica deciziile luate la nivelul UE. El a mai spus că premierul Florin Cîţu are o bază foarte serioasă şi argumentată, atunci când vorbeşte despre o eventuală relaxare a restricţiilor, de la 1 iunie.

„În România se vor aplica acele decizii care vor fi luate, dacă e vorba de lege la nivelul Parlamentului, dacă e vorba de hotărâre de Guvern, la nivelul Executivului. Există dezbatere foarte serioasă la nivelul european prin care persoanele care sunt vaccinate sau care au un test să poată să fie scutite de anumite restricţii. Sunt convins că se va ajunge la un consens la nivel european şi normal că România, ca stat membru al UE, va aplica deciziile la nivel european”, a afirmat Ludovic Orban, chestionat marţi la Parlament dacă va fi sau nu aplicat în România certificatul verde de vaccinare.

Întrebat dacă s-a grăbit premierul cu anunţul că în România nu va fi aplicată această măsură, liderul PNL a răspuns: „Nu cunosc contextul”.

„Nu vreau să comentez până nu ştiu exact despre ce e vorba. Prefer să nu comentez. În ceea ce ne priveşte, obiectivul nostru este acela ca printr-o campanie de vaccinare care să fie derulată în cel mai serios mod posibil, în cel mai rapid ritm care să permită utilizarea tuturor vaccinurilor pe care le avem la dispoziţie şi care să ducă, până la urmă, la vaccinarea unui număr cât mai mare din populaţia României. În ceea ce priveşte măsurile de protecţie sanitară, obiectivul nostru este să readucem viaţa în România la o normalitate, într-un termen cât mai scurt posibil. Oamenii evident că nu îşi mai doresc restricţii, nu mai vor să afectăm activităţile economice, culturale, sociale, şi ne dorim într-un timp cât mai scurt posibil să ajungem la o viaţă normală”, a mai explicat Orban.

Acesta a precizat că duminică a discutat subiectul certificatului verde de vaccinare cu prim-ministrul Florin Cîţu. El a mai spus că are convingerea că prim-ministrul are argumente serioase, atunci când a prezentat posibilitatea relaxării restricţiilor de la 1 iunie.

„Sunt convins că premierul, atunci când a prezentat această perspectivă de relaxare a restricţiilor de la 1 iunie, are la bază argumente serioase. În ceea ce mă priveşte, susţin acest lucru”, a comentat Orban.

Întrebat cum vede posibilitatea de a merge la restaurant pe baza unui test negativ la COVID-19, Orban a răspuns: „O să văd nişte evaluări foarte serioase care o să fie făcute de specialişti”.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că în România nu va fi folosit certificatul verde, despre care se vorbeşte la nivel european. „Românii vor merge în vacanţă fără”, a declarat şeful Guvernului.


Citeste si...
Componenţa Consiliului Județean Ilfov a fost contestată în instanță