Orban
Actualitate, Featured

Orban, despre campania de vaccinare: Nu vreau să fiu răutăcios, dar trebuie să ne comparăm cu celelalte ţări europene şi vom vedea unde suntem. Noi trebuie să ajungem la nivelul mediu european

Preşedintele PNL, Ludoic Orban, a afirmat, joi, că, în ceea ce priveşte vaccinarea, trebuie să ne comparăm cu celelalte ţări europene şi vom vedea unde suntem. ”Noi trebuie să ajungem la nivelul mediu european”, a declarat Orban, în condiţiile în care statisticile arată că doar Bulgaria are rata de vaccinare mai mică decât România în acest moment.

Ludovic Orban a fost întrebat, joi, dacă se consideră responsabil în legătură cu mersul campaniei de vaccinare, aşa cum a sugerat premierul şi a răspuns: ”Cum să fiu responsabil? Ce atribuţii am ca preşedinte al Camerei Deputaţilor? Ca preşedinte al PNL am urmărit sistematic, am dat îndemnuri, am propus soluţii (…) Nu poate doar Comitetul de vaccinare să deruleze toată activitatea. Este nevoie de o implicare a foarte multor instituţii, organizaţii profesionale, structuri pentru a creşte rata de vaccinare”.

Orban apreciază că trebuie să ajungem cel puţin la nivelul mediu european.

”Nu vreau să fiu răutăcios, dar trebuie să ne comparăm cu celelalte ţări europene şi vom vedea unde suntem. Noi trebuie să ajungem la nivelul mediu european. Asta este obectivul şi noi trebuie să convingem cât mai mulţi oameni să se vaccineze”, a mai declarat Orban.
oban
Potrivit statisticilor, România se află la coada clasamentului european în ceea ce priveşte vaccinarea. Doar Bulgaria are o rată mai mică de vaccinare, de circa 14%, faţă de 25% cât este în România.

Cea mai mare rată de vaccinare este în Malta, de aproximativ 87%.

blank