Orban
Featured, Ultima Ora

Orban: Dacă colegii mei vor persista în speranţa absurdă de a obţine voturile PSD-ului la învestirea unui Guvern minoritar, evident că există posibilitatea să ne despărţim

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban afirmă că nu a discutat, deocamdată, cu parlamentarii care îl susţin despre o eventuală demisie în bloc din partid. „Dacă colegii mei vor persista în speranţa absurdă de a obţine voturile PSD-ului la învestirea unui Guvern minoritar, evident că există posibilitatea să ne despărţim”, susţine el.

Întrebat, la RFI, dacă va demisiona din PNL, Ludovic Orban a răspuns: „În momentul de faţă, pe mine mă interesează să găsim o soluţie pentru România, o soluţie de guvernare. Poziţia mea publică a fost foarte clară, nu cred că există o altă şansă de a forma un Guvern onorabil şi benefic pentru România decât prin refacerea coaliţiei de guvernare. Dacă colegii mei vor persista în speranţa absurdă de a obţine voturile PSD-ului la învestirea unui Guvern minoritar, evident că există posibilitatea să ne despărţim. Eu nu am trăit atâţia ani, ca să mai accept încă o experienţă distrugătoare pentru România, cum a fost experienţa USL”.

Întrebat dacă cei 41 de parlamentari care-l susţin vor pleca şi ei din PNL odată cu el, liberalul a precizat: „N-am purtat astfel de discuţii deocamdată”.

Recent, fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban declara că tot ce s-a întâmplat la Congres l-a „marcat profund” şi că se gândeşte dacă mai are ce să caute „în această gaşcă”, una „care a călcat în picioare lucruri fundamentale care ţin de democraţie”. „Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric, sunt gata inclusiv să creez o construcţie politică care să continue trecutul PNL”, afirma el.

blank