Orban
Featured, Politic

Orban anunță că marți s-au dezbătut rapoartele tuturor instituțiilor aflate în subordinea Parlamentului

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a declarat că raportele de activitate ale SRI pe anii 2016, 2017, 2018 şi 2019, precum şi rapoartele privind Curtea de Conturi sau alte instituţii aflate în subordinea Parlamentului nu au putut fi discutate, în şedinţa de marţi a Birourilor permanente reunite, deoarece ordinea de zi nu a fost încărcată într-un termen rezonabil în care să poată fi consultată în detaliu de membrii conducerii Legislativului. Astfel, ele vor fi dezbătute în următoarea şedinţă a birourilor permanente reunite.

Orban anunță că marți s-au dezbătut rapoartele tuturor instituțiilor aflate în subordinea Parlamentului

„Nu am dezbătut decât 7 puncte de pe ordinea de zi, din cea iniţială. A fost invocat faptul că e ordine de zi cu foarte multe puncte pe ordinea de zi, că nu a fost încărcată într-un termen rezonabil. Din cauza aceasta am acceptat să nu discutăm decât cele 7 puncte şi toate celelalte puncte, care peste 80% dintre ele sunt restanţe din vechea legislatură a Parlamentului, vor fi dezbătute la următoarea şedinţă a birourilor permanente reunite. E vorba de rapoartele SRI, e vorba de rapoarte ale Curţii de Conturi, rapoarte ale tuturor instituţiilor care se află în subordinea Parlamentului şi care nu au fost dezbătute şi o mulţime de proceduri care nu au fost finalizate, pe toate le vom dezbăte la următoarea şedinţă a birourilor permanente reunite”, a afirmat Ludovic Orban marţi la Parlament.

La punctul 8 pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Birourilor permanente reunite era înscrisă o scrisoare privind rapoartele de activitate ale SRI pe anii 2016, 2017, 2018 şi 2019.

De asemenea, figurau pe ordinea de zi şi „rapoartele privind concluziile şi propunerile Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii în legătură cu Rapoartele privind activitatea desfăşurată de SRI pe anii 2016, 2017, 2018 şi 2019”

Birourile permanente reunite trebuiau să ia în discuţie şi „rapoartele privind activitatea desfăşurată de Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii pe anii 2016, 2017, 2018 şi 2019”.

O solicitare a „Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii (2021) privind înscrierea în proiectul ordinii de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor a rapoartelor de activitate a Comisiei şi a Serviciului Român de Informaţii era înscrisă pentru a fi dezbătută de birourile permanente reunite.

Totodată, pe ordinea de zi figura şi „solicitarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii privind transmiterea către comisie a documentelor ce au făcut obiectul activităţii Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale”.



blank