Featured, International

Orașul unde toți polițiștii au fost arestați în urma unui asasinat

Toţi poliţiştii dintr-un oraş din Mexic au fost arestaţi, după asasinarea unui candidat.

Toţi agenţii de poliţie din localitatea mexicană Ocampo (în jur de 30 de polițiști), unde săptămâna aceasta a fost asasinat un candidat la primărie, au fost dezarmaţi şi arestaţi pentru efectuarea unei anchete interne, au declarat autorităţile locale duminică, relatează Agerpres, citând AFP.

“Toţi sunt interogaţi, procedându-se conform legii la o anchetă privind participarea la acte de încălcare a normelor profesionale”, a indicat secretariatul Securităţii statului mexican Michoacan (vest-centrul Mexicului), unde este situat oraşul.

Candidatul la alegerile municipale Fernando Angeles a fost ucis joi prin împuşcare în plină campanie electorală.

Poliţiştii au fost transferaţi la o unitate internă a secretariatului Securităţii, care nu a precizat dacă detenţia lor este legată de asasinarea candidatului.

blank

Miercuri, Omar Gómez, candidat independent la funcţia de primar în oraşul Aguililla, de asemenea în statul Michoacan, a fost împuşcat.

La 14 iunie, un candidat la primăria din Taretan, o localitate în acelaşi stat, a fost de asemenea asasinat.

De la începutul campaniei pentru alegerile generale de la 1 iulie, peste o 100 de aleş, candidaţi la alegeri sau politicieni au fost ucişi.

Criminalitatea este un subiect central la scrutinul din iulie, care va desemna noul preşedinte şi peste 18.000 de conducători la nivel federal, regional şi local.

Mexicul se confruntă cu o violenţă endemică legată de crima organizată, cu 25.339 de omucideri în 2017.

blank