Politic

OPRESCU IMPLORA CU MANA INTINSA: NU VREAU SA MOR DUPA GRATII!

La inceput s-a dat zmeu si a interzis avocatilor sai sa ceara eliberarea din motive medicale. Insa, in cele din urma, chiar arestatul Sorin Oprescu a cedat, el fiind cel care, prin avocat, a cerut in instanta sa i se inlocuiasca masura arestarii preventive pentru ca nu vrea sa moara dupa gratii. „Nu ma simt bine, nu vreau sa mor dupa gratii!”, a implorat Oprescu.
sorin-oprescu-declara-razboi-companiilor-elcen-si-distrigaz-e-inacceptabil-ca-bucurestenii-sa-278323

Astazi, Tribunalul Bucureşti se pronunţă în cazul solicitării lui SorinOprescu, primarul suspendat al Capitalei, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una mai uşoară.

Oprescu se află în arest preventiv de la începutul acestei luni. El este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită. 

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului. 

blank