Featured, Politic

Opozitia a inregistrat o victorie: A majorat alocatiile copiilor

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, a admis, joi după-amiază, majorarea bugetului Ministerului Muncii pentru creșterea de la 1 martie 2019 a alocațiile pentru copii. Amendamentul opoziției nu a fost susținut de Guvern dar a trecut la vot.

Alocațiile vor crește de la 84 la 150 de lei pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, și de la 200 la 300 de lei pentru copii cu vârsta de până la doi ani de zile, potrivit deputatului PNL Robert Sighiartău.
Creșterea alocațiilor a fost adoptată la limită în Parlament: s-au înregistrat 123 de voturi „pentru”, 119 voturi „contra” și o abținere.

Rezultatul l-a surprins pe Florin Iordache (PSD), președintele de ședință: „Vă rog. Rezultatul votului, 123 de voturi pentru, ăăăăăă”.

La scurt timp după acest vot, s-a luat o pauză.

Ulterior, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, s-a dus în biroul lui Liviu Dragnea din Parlament.

Potrivit fișei de vot (foto jos), în PSD și ALDE „linia” politică a fost să se voteze împotrivă.

Opoziția și-a impus însă voința printr-o conjunctură mai largă, la succesul PNL-USR-PMP contribuind absențele din tabăra puterii dar și schimbarea armelor de către UDMR.

Astfel:

1. Au fost 6 senatori și deputați din arcul guvernamental care au sprijinit inițiativa opoziției și au votat „pentru”.

2. De asemenea, 17 din 18 parlamentari UDMR au votat în favoarea creșterii alocațiilor pentru copii.

3. Alt ajutor pentru opoziție a fost faptul că peste 100 de parlamentari PSD-ALDE au lipsit de la vot. Surse parlamentare au spus ȘTIRIPESURSE.RO că o parte din parlamentarii PSD-ALDE și-au scos cartelele de vot să figureze absenți pentru că susțin măsura dar nu au dorit să voteze împotriva propriului Guvern.

4. Aproape toți parlamentarii minorităților naționale au lipsit și ei de la vot, în condițiile în care aceștia sprijină, în mod tradițional, inițiativele Guvernului.

blank