Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a suspendat Rusia din Consiliul Drepturilor Omului al ONU, pe fondul informațiilor despre „încălcări și abuzuri grave și sistematice ale drepturilor omului” comise de forța rusă de invazie în Ucraina, transmite Reuters.
Rusia, suspendată oficial de ONU din Consiliul Drepturilor Omului. Apelul condus de Statele Unite a întrunit 93 de voturi „pentru”, în timp ce 24 de țări au votat „împotrivă”, iar alte 58 au preferat să se abțină. A fost nevoie de o majoritate de două treimi din voturi – fără să fie luate în calcul abținerile – pentru suspendarea Rusiei din consiliul cu 47 de membri.
Suspendările sunt rar întâlnite. În 2011, Libia a fost suspendată pentru violențele pe care le-au comis forțele loiale liderului de la acea vreme, Muammar Gaddafi, împotriva protestatarilor.
Rezoluția adoptată de Adunarea Generală a ONU, alcătuită din 193 de membri, exprimă „grava îngrijorare față de criza umanitară și a drepturilor omului în desfășurare în Ucraina”, în special față de informațiile despre abuzurile pe care le-ar fi comis Federația Rusă.
Anterior, Moscova avertiza că un vot pozitiv sau o abținere vor fi interpretate ca un „gest neprietenos” și vor avea consecințe pentru relațiile bilaterale, arată un document consultat de Reuters.
Rusia se afla în al doilea an al mandatului de trei ani în consiliul ce își are sediul la Geneva și care nu poate adopta decizii obligatorii din punct de vedere juridic. Pe de altă parte, deciziile sale transmit mesaje politice importante și pot autoriza anchete.
Moscova era unul dintre cei mai vocali membri ai consiliului, iar suspendarea o va împiedica să mai exprime poziții sau să voteze, spun oficialii, însă diplomații ar putea să participe în continuare la dezbateri.
„Probabil tot vor încerca să influențeze Consiliul prin intermediari”, a declarat un diplomat din Geneva.
Luna trecută, Consiliul a deschis o anchetă referitoare la acuzațiile privind încălcări de drepturi, inclusiv posibile crime de război, în Ucraina. De la începutul invaziei, Adunarea Generală a adoptat două rezoluții prin care denunță agresiunea Rusiei.