Țările care vor să permită oamenilor vaccinați să nu mai poarte masca în public ar trebui să ia în considerare o serie de condiții locale, afirmă Organizația Mondială a Sănătății. Acestea sunt rata de transmitere a virusului și gradul de vaccinare a populației, spune Mike Ryan, expert OMS.

“În cazul în care o țară vrea să renunțe la obligativitatea măștii… ar trebui să ia această decizie numai după luarea în calcul a intensității transmiterii virusului și gradul de acoperire a vaccinării”, a declarat vineri expertul OMS Mike Ryan.

Începând de joi, americanii vaccinați cu ambele doze împotriva COVID pot sta fără mască și fără distanțare socială atât în aer liber, cât și în spații închise, a anunțat șefa Centrului pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor (CDC), Rochelle Walensky. Ea a precizat că vor exista în continuare și excepții de la această relaxare completă, cum ar fi spațiile foarte aglomerate.

Și România a anunțat o decizie similară, fără să pună însă condiția vacinării: renunțarea la mască în exterior se aplică tuturor, nu numai celor vaccinați. Primul punct din calendarul de relaxare este 15 mai, când se va renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice exterioare, cu câteva excepții – zone aglomerate precum târguri, piețe sau stațiile pentru transportul în comun. Tot din acest weekend sunt ridicate restricțiile de circulație pe timp de noapte, a precizat președintele. Nici agenții comerciali nu vor mai avea programul limitat.

„Tot din acest weekend, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, cu spectatori”, a declarat joi președintele Klaus Iohannis.