OMS
Featured, International

OMS a trimis în Afganistan un avion cu peste 12 tone de medicamente

OMS a trimis în Afganistan un avion pakistanez având la bord medicamente şi materiale sanitare a aterizat luni în oraşul Mazar-i-Sharif din nordul Afganistanului. Este primul transport de acest fel de când capitala Kabul a căzut în mâinile talibanilor, transmite Reuters.

Anunţul a fost făcut de ambasadorul Pakistanului la Kabul.

Zborul a fost primul din cele trei planificate ale Pakistan International Airlines (PIA) pentru a răspunde nevoii acute de medicamente şi materiale sanitare în Afganistan, a transmis Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-un comunicat.

Avionul a fost încărcat cu materiale de echipa logistică a OMS din Dubai şi a zburat direct spre aeroportul din Mazar-i-Sharif. Cele 12,5 tone de materiale constau în truse pentru cazuri de traumatisme şi truse de prim-ajutor, materiale suficiente pentru a acoperi nevoile medicale de bază pentru mai mult de 200.000 de persoane, pentru 3.500 de proceduri chirurgicale şi tratamentul a 6.500 de pacienţi cu traumatisme. Materialele vor fi livrate imediat către 40 de unităţi medicale din 29 de provincii afgane, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

‘Sunt foarte mulţumit să afirm că am reuşit acum să completăm parţial stocurile unităţilor sanitare din Afganistan şi să asigurăm că, deocamdată, serviciile de sănătate sprijinite de OMS pot continua’, a subliniat dr. Ahmed Al Mandhari, directorul regional al OMS pentru Mediterana de Est.