Featured, International

Omenirea e în pragul celui de-Al Treilea Război Mondial: SUA AMENINȚĂ Rusia cu armata, dacă va exista un nou atac chimic în Siria

Statele Unite ale Americii au avertizat Rusia că sunt pregătite să ia măsuri militare împotriva Siriei dacă președintele Bashar al-Assad va utliza arme chimice pentru a recăpăta ultima regiune aflată sub controlul rebelilor, au informat patru surse citate de site-ul agenției Bloomberg.

Oficialii americani susțin că au informații conform cărora Bashar al-Assad ar planifica un atac chimic în provincia Idlib, scrie mediafax.ro.

Joi, consilierul american pentru Securitate Națională, John Bolton, i-a transmis omologului său Nikolai Patrușev că Statele Unite sunt pregătite să răspundă cu o forță militară și mai mare decât cea utilizată asupra regimului Assad în trecut, au mai informat sursele, care au vorbit în condiții de anonimitate.

Președintele american Donald Trump a afirmat anterior că va predepsi orice utilizare a armelor chimice în Siria.

Administraţia Donald Trump a atribuit regimului Bashar al-Assad atacul chimic comis pe 7 aprilie la periferia Damascului. Ca ripostă, Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au lansat bombardamente asupra unor baze militare din Siria.

În schimb, Rusia susţine că atacul chimic produs la periferia Damascului a fost comis de organizaţia umanitară insurgentă Căştile Albe, fiind o înscenare menită să atragă o ripostă militară împotriva Administraţiei Bashar al-Assad. Armata rusă susţine a descoperit un laborator insurgent pentru producerea de armament chimic la periferia Damascului.

blank