Olaf Scholz
International

Olaf Scholz: „Nu poate exista o revenire la relațiile de dinainte de război cu Rusia”

Nu poate exista o revenire la relațiile de dinainte de război cu Rusia, a declarat, luni, cancelarul german, Olaf Scholz, în timpul unei conferințe de presă în marja summitului G7 din Alpii bavarezi, în sudul Germaniei, relatează CNN.

Olaf Scholz a mai spus că războiul dus de Moscova împotriva Ucrainei reprezintă „o tăietură foarte adâncă în ceea ce privește relațiile internaționale”.

„Războiul va modela relațiile internaționale pentru foarte, foarte mult timp”, a continuat cancelarul german, în timpul conferinței de luni. „În relațiile noastre cu Rusia nu se poate reveni la perioada de dinaintea invaziei rusești în Ucraina”, a mai punctat Olaf Scholz.

În ciuda incertitudinii asupra modului în care lumea se va schimba în urma războiului, membrii G7 ar trebui să „stăpânească această schimbare” prin „a rămâne împreună și a lucra împreună îndeaproape și într-un spirit de încredere. Și asta este ceea ce ne unește, democrația, statul de drept și respectul pentru drepturile omului”, a conchis oficialul german.

Tot luni, într-un mesaj pe Twitter adresat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a exprimat luni prin videoconferinţă în faţa liderilor celor șapte state, cancelarul german Olaf Scholz a dat asigurări că G7 va „continua să crească presiunea” asupra lui Vladimir Putin.

„Ca G7, suntem uniţi alături de Ucraina şi vom continua să o susţinem. Pentru aceasta noi trebuie să luăm decizii dificile, dar necesare. Vom continua să creştem presiunea asupra lui Putin. Acest război trebuie să se termine”, a scris cancelarul german, gazda summitului G7, care se desfăşoară în sudul Germaniei până marţi.

blank