Actualitate, Featured

Oare când vine Papa Francisc în România

 Vizita Papei în ultimii doi ani În România poartă negocieri la București, în anul Centenarului, a Suveranului Pontif, dar această vizită a fost amânată pentru anul 2019.

Vizita Papei în ultimii doi ani, România poartă negocieri cu Vaticanul pentru a obține o vizită în țara noastră a Papei Francisc, iar partea română ar fi dorit ca acest moment politic și religios extrem de important să aibă loc chiar în anul 2018, în care România sărbătorește Centenarul Marii Uniri.

Totuși, potrivit revistei Historia, vizita în România a fost amânată pentru anul 2019, iar Vaticanul ar fi luat acestă decizie, de reprogramare a vizitei, la insistențele Ungariei.

Guvernul de la Budapesta ar fi obținut amânarea vizitei Papei în România invocând situaţia incertă a Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureș. Ungaria și UDMR și-au exprimat nemulțumirea față de tergiversarea intrării în funcțiune a acestei unități școlare. Totuși, liceul funcționează încă de la începutul anului 2018, deși n-ar avea toate documentele legale, susține Historia.

 

Oficial, nu există date care să confirme că Ungaria a cerut amânarea vizitei Papei în România. Un element important care să clarifice poziția Ungariei față de România va fi momentul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie 2018, când se va vedea dacă diplomații din Ungaria vor onora sau nu invitația transmisă de partea română de a participa la aceste manifestări.

 

Pe de altă parte, potrivit site-ului alba24.ro, episcopii catolici din România au fost primiţi joi, 8 noiembrie, în audienţă la Papa Francisc. Vizita este de tip ”ad Limina Apostolorum”, fiind primul eveniment de acest tip în timpul Papei Francisc şi cel de-al cincilea de după anul 1989.

Vizita la Vatican se încheie sâmbătă, 10 noiembrie, cu Sfânta Liturghie celebrată în bazilica Sfânta Maria cea Mare.

Episcopii din România se află la Vatican și pentru a pregăti vizita Suveranului Pontif, iar potrivit site-ului e-communio.ro, ”Sfântul Părinte se pregătește să vină în România”.

 

blank