Monden, Stiri

Oana Roman, sensibilă când vorbeşte despre familie

Oana Roman, sensibilă când vorbeşte despre familie

blankŞi vedetele plâng câteodată. E, poate, scris în legea firii să fie aşa. Nici strălucirea fermă, nici cea de mucava nu împiedică lacrimile din orice ochi să curgă neostoit. Oana Roman e şi ea om, ca toţi oamenii. Simte, se bucură, iubeşte, întâmpină trădări, plânge. Acum câteva zile, ea a împlinit 36 de ani şi, cum se întâmplă, când se pregătesc surprize frumoase, a plâns. Asta s-a întâmplat şi în emisiunea pe care o prezintă ea, dar şi mai târziu, la colegii Mădălin Ionescu şi Andreea Manta. Oana Roman a fost emoţionată, sensibilă peste măsură, nostalgică şi şi-a strâns uşor sufletul în pumn, vorbind despre familia sa, oamenii apropiaţi şi dragi, prieteni. Are, ca tot omul, angoasele ei, neîmplinirile, temerile, frământările… Suferă, de exemplu, că nu ştie dacă la nunta ei, care, speră să se întâmple la un moment dat, părinţii ei, Mioara şi Petre Roman, vor sta împreună la masă. Cel mai probabil nu, ceea ce pe ea, deşi a trecut ceva timp de la ruptura lor, o macină încă. Mai suferă Oana şi pentru că, deşi îşi doreşte un copil, acesta nu a venit încă. Şi vremea trece, şi toate se fac la timpul lor. De asemenea, o mai doare pe Oana faptul că, mulţi bărbaţi tind să fie cu ea pentru că e Oana Roman, fiica tatălui ei, şi nu Oana Roman, o persoană sensibilă, bună, remarcabilă, ea însăşi. Poate, în compensaţia acestor temeri, căci în lume există o lege a compensaţiei, ea are o a doua familie, în cea a lui Pepe. Toţi membrii acesteia o iubesc necondiţionat, o plac necondiţionat, sunt alături de ea, necondiţionat. Îi spunem şi noi Oanei „La mulţi ani!”    

blank