Politic, Stiri

Oamenii Cotroceniului s-au mutat la PMP

Opt foşti consilieri prezidenţiali şi de stat se regăsesc în partidul şi fundaţia moşite de Traian Băsescu

 cotroceni7

Fostul consilier prezidenţial Cristian Diaconescu s-a înscris ieri în Partidul Mişcarea Populară (PMP), crescând astfel numărul demnitarilor plecaţi de la Cotroceni pentru a îngroşa rândurile noului partid de suflet al preşedintelui Traian Băsescu. Cristian Diaconescu a demisionat din Administraţia Prezidenţială la începutul acestei luni, pe 5 mai, la un an după lansarea Fundaţiei Mişcarea Populară (FMP), al cărei membru fondator este, alături de alţi foşti consilieri prezidenţiali. Diaconescu a declarat că înscrierea sa în PMP face parte din procesul de “punere în operă a viziunii politice a lui Traian Băsescu”. “În acest moment este nevoie de partide politice, într-un context complicat prin care trece România”, a declarat Diaconescu citat de Agerpres. El a fost lăudat de Elena Udrea, care a spus că Cristian Diaconescu este “tipul de bărbat politic de care România are nevoie”. “Este un om decent, pe care nu l-am auzit niciodată jignind o femeie (…), e tipul de politician occidental de care avem mare lipsă în acest moment pe scena politică”, a susţinut Udrea.

La lansarea FMP, în aprilie 2013, preşedintele acesteia, Marian Preda declara că Traian Băsescu a decis să nu se implice direct în conducerea fundaţiei, ci să fie prezent la dezbaterile ce vor fi organizate în ţară. “Preşedintele Traian Băsescu, după cum ştiţi, este cel care a venit cu ideea, este, dacă vreţi, tatăl spiritual al Fundaţiei Mişcarea Populară şi cel care este, aş spune, primul şi cel mai important susţinător al nostru”, a mai spus Marian Preda despre rolul şefului statului în fundaţie.

Într-adevăr, Băsescu nu face parte din conducerea fundaţiei, dar are o serie de “trimişi” acolo, care se regăsesc în FMP şi PMP. Pe lângă Cristian Diaconescu, din conducerea fundaţiei, mai fac parte ca membri fondatori foştii consilieri prezidenţiali Daniel Funeriu şi Sebastian Lăzăroiu. Funeriu a demisionat de la Cotroceni la 1 februarie 2014, iar acum îl regăsim şi pe lista candidaţilor PMP la europarlamentarele de duminică. Sebastian Lăzăroiu a plecat din Administraţia Prezidenţială tot la 1 februarie 2014, şi, cel puţin deocamdată, este doar membru fondator al FMP.

Tot la 1 februarie 2014, a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial şi Gabriel Berca, în prezent candidat PMP la pentru un post de parlamentar la Bruxelles şi secretar regional al partidului pentru Regiunea N-E. Un alt fost consilier prezidenţial, candidat la europarlamentare din partea PMP, este Cristian Preda. El a demisionat de la Preşedinţie în iunie 2009 şi s-a înscris în PMP în ianuarie 2014.

Iar lista “foştilor” de la Cotroceni care s-au încolonat în PMP nu se opreşte aici. Atât liderul de jure al PMP, Eugen Tomac, cât şi liderul de facto al partidului, Elena Udrea, au fost consilierii lui Băsescu. Eugen Tomac a demisionat din funcţia de consilier de stat în decembrie 2012, şi a devenit liderul PMP în iulie 2013. Elena Udrea părăsit funcţia de consilier de stat la 21 octombrie 2005, a fost aleasă deputat din partea PDL în decembrie 2012, iar în ianuarie 2014, la aproape un an după ce Băsescu şi-a luat adio de la partidul lui Blaga, ea s-a înscris în PMP. Singurul care a mai rămas la Cotroceni, deşi membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară, este Cristian Hriţuc. El este consilier de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă al Administraţiei Prezidenţiale. Şi, bineînţeles, fizic vorbind, Traian Băsescu. El este şeful statului, dar face pe agentul electoral al PMP, şi în timpul serviciului, şi în timpul liber, îndemnând românii să voteze acest partid. Este şi motivul pentru care premierul Victor Ponta a sesizat Curtea Constituţională a României, sesizare asupra căreia CCR urmează să se pronunţe astăzi.

blank