Actualitate, Stiri

Oameni care au învins sistemul. Ce înseamnă să adopţi un copil în România

Simona Czudar şi Alina Marcu sunt două românce pentru care adopţia reprezintă singura metodă de a-şi întregi familia. Simona a simţit pe pielea ei încă de acum şase ani când de “blând” a fost sistemul cu ea şi cât de mult a “ajutat-o” acesta pentru a-şi vedea visul cu ochii.

De partea cealaltă, Alina Marcu îşi trăieşte acum “visul” de a deveni mamă, la doi ani de când Legea adopţiilor s-a schimbat, iar procedura a devenit mai permisivă. Asta doar pe hârtie. Cu două zile înainte de Ziua Naţională a Adopţiei, gândul vă prezintă o analiză despre cum s-au schimbat lucrurile în doi ani de la modificarea legislaţiei.

Simona Czudar este una dintre puţinii români care şi-au dorit să înfieze un copil şi a reuşit. După doi ani de birocraţie, speranţă, deznădejde, întâlniri chinuitoare a devenit mama unei fetiţe, pe nume Alexandra, care la vremea respectivă avea 3 ani şi 11 luni. “După ce am văzut-o acasă, m-am simţit un om împlinit. Asta este tot ce contează. Dacă ar fi să o iau de la capăt, ştiind prin ce trebuie să trec aş face-o, pentru că la final ştiu că mă va aştepta acasă un suflet care să îmi facă viaţa mai frumoasă”, mărturiseşte Simona Czudar, în vârstă de 40 de ani.

Alina Marcu, o timişoreancă de 40 de ani, nu a ajuns să trăiască această fericire. Se zbate să înfieze un copil şi, deşi are toate documentele la zi, nu are garanţia că va putea să adopte un copil vreodată. „Atunci când vrei să adopţi un copil, autorităţile se poartă cu tine de parcă ai aştepta mobila de la sufragerie”, spune Alina Marcu.

La doi ani de la modificarea Legii adopţiei, cifrele obţinute de gândul arată că procesul de a înfia un copil s-a îngreunat, deşi legislaţia avea menirea de a-l simplifica. Cum se explică acest paradox puteţi citi în rândurile de mai jos.

„Trebuie să te încarci cu multă răbdare, chiar dacă acum există termene clare în ceea ce priveşte întregul proces de adopţie”, punctează timişoreanca care a început demersurile pentru a înfia un copil în luna ianuarie a acestui an. După cinci luni nu şi-a obţinut nici măcar certificatul de adoptator.

Datele obţinute de gândul de la Ministerul Muncii arată că rata adopţiilor a scăzut cu 15 procente în 2012, faţă de 2011, şi cu aproape 30 de procente în 2013, faţă de 2011. Cu toate astea, reprezentanţii Ministerului Muncii au declarat pentru gândul că numărul adopţiilor se menţine „oarecum constat”, asta în condiţiile în care secretarul de stat de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei (ANPDCA) din cadrul Ministerului Muncii, Gabriela Coman, recunoşte că sunt probleme în acest sens. „Copiii intră uşor în sistemul de protecţie, stau mult şi ies foarte greu”, a afirmat Coman într-un interviu acordat pentru Mediafax.

Încă de anul trecut, gândul a semnalat faptul că procesul de a înfia un copil a devenit unul greoi după schimbarea Legii adopţiei, act normativ care ar fi trebuit să uşureze demersul.

“Mi s-a trântit uşa în nas de nenumărate ori şi mi s-a spus să îmi văd de ale mele”

Simona Czudar avea 34 de ani când, după nenumărate încercări eşuate de a deveni mamă, a decis că este momentul să adopte un copil. A început demersurile, şi-a făcut dosarul, a obţinut certificatul de adoptator şi a trebuit să aştepte doi ani până să devină mama legală a unui copil. “M-am izbit de indiferenţa autorităţilor, dar acest lucru nu m-a făcut de renunţ la ţelul meu: acela de a deveni mamă. Am început demersurile în 2008. Aproape un an am mers în audienţe, am făcut memorii, mi s-a trântit uşa în nas de nenumărate ori şi mi s-a spus să îmi văd de ale mele. Le spuneam că există nişte legi care arătau că am nişte drepturi ca părinte adoptator şi că nu este normal ce se întâmplă”, a povestit Simona. Adopţia s-a finalizat în luna mai a anului 2010.

După ce a trecut prin această experienţă a decis că este momentul să îi ajute şi pe ceilalţi români care îşi doresc să devină părinţi. Şi-a înfiinţat o fundaţie – Asociaţiei Ador Copiii. În prezent militează pentru obţinerea unui concediu de un an pentru adultul care înfiază un copil. “Adopţia în sine reprezintă un nou abandon pentru copilul înfiat. Legislaţia din România prevede acordarea unui concediu pe o perioadă mai lungă doar în cazul în care copiii adoptaţi au sub doi ani. Numărul acestora este mic”, punctează Simona.

Peste 40.000 de copii se află în grija statului. Doar 7% dintre aceştia sunt declaraţi adoptabili

În 2010 s-au adoptat 1.051 de copii, iar în 2011 s-au înfiat 1.041 de copii. Situaţia s-a schimbat odată cu intrarea în vigoare a noii legi, dar nu în bine. Demersul s-a îngreunat, deşi legislaţia avea menirea ca întregul proces să fie favorabil adulţilor care vor să înfieze un copil. În 2012 s-au adoptat 892 de copii, în timp ce în 2013 s-au înfiat 738 de minori.

Datele obţinute de gândul mai arată că statul are în grijă 41.209 de minori, dintre care 22.189 aflaţi în orfelinate şi 19.020 în grija unui asistent maternal. Un simplu calcul arată că doar 7% din numărul total de copii aflaţi în sistem sunt declaraţi adoptabili. Motivul? Autorităţile au ca prioritate reintegrarea lor în familiile naturale.

Reprezentanţii Ministerului Muncii au mai precizat că un alt motiv pentru care foarte puţini copii nu părăsesc sistemul de stat este faptul că adulţii care vor să înfieze, au foarte multe „pretenţii”. „Familile care vor să adopte vizează la o anumită categorie de copii: cu vârstă între 0-3 ani, clinic sănătoşi, care să nu fie de etnie romă. Din păcate, numărul copiilor adoptabili care să aibă aceste caracteristici nu este foarte mare. Nici numărul copiilor din sistemul de protecţie specială cu aceste caracteristici nu este mare, aproximativ 8% dintre ei având sub 3 ani, nu toţi sunt clinic sănătoşi şi o parte dintre ei sunt de etnie romă. Prin urmare, discrepanţa dintre numărul total de copii adoptabili, care aproape s-a dublat, şi aşteptările familiilor adoptive face ca numărul adopţiilor încuviinţate să nu sufere schimbări majore”, au menţionat pentru gândul reprezentanţii Ministerului Muncii.

„Am decis împreună cu soţul meu să adoptăm un copil. De aici a început calvarul”

Alina Marcu este o timişoreancă de 40 de ani care îşi doreşte foarte mult să îşi întregească familia, înfiind un copil. „Pentru mine nu contează sexul, vârsta sau etnia. Vreau să îmi întregesc familia şi am decis împreună cu soţul meu că este momentul să devenim părinţi. Având în vedere că suntem destul de bătrâiori pentru a avea propriul nostru copil, am decis să adoptăm unul. De aici a început calvarul”, mărturiseşte femeia.

S-a trezit cu uşi închise şi cu indiferenţă din partea celor care au datoria de a-i ajuta pe cei care îşi doresc să adopte un copil. „Atunci când vrei să adopţi un copil, autorităţile se poartă cu tine de parcă ai aştepta mobila de la sufragerie. Mi s-a spus să am răbdare că în cele din urmă voi avea un copil acasă. Că durează, că încă nu s-au obişnuit cu noua legislaţie. Nu pot să fiu calmă când văd că mă apropii de exprirarea termenelor şi nimeni nu poate să îmi dea nicio informaţii”, povesteşte timişoreanca, care spune că în mai puţin de două săptămâni îi expiră perioada în care af fi trebuit să îşi obţină certificatul de adoptator.

A început procedurile de adopţie la începutul anului, în luna ianuarie. Până în martie a urmat un curs la Asociaţia Ador Copiii în care a fost informată despre ce înseamnă să fii părinte adoptator, iar apoi am trecut la etapa următoare: aceea de a obţine certificatul de părinte adoptator. „De aici au început problemele. Legea este foarte clară. Pentru ca un cuplu sau o persoană, care a absolvit cursurile despre cum să devii părinte, să obţină un certificat de adoptator trebuie să aştepte maxim 120 de zile, timp în care trebuie să efectueze şase vizite, dintre care trei la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş şi trei la noi acasă, atunci când vine asistentul social la domiciliul. Până în prezent nu am făcut decât o singură vizită, la începutul lunii martie, iar peste două săptămâni îmi expiră termenul şi nimeni nu dă semne că lucrurile vor începe să se mişte”, povesteşte timişoreanca.

Aceasta spune că în judeţul Timiş există o singură persoană care se ocupă de toate familiile care vor să devină părinţi. Pe lângă faptul că există un deficit de personal, în ultima perioadă persoana în cauză nu a putut fi disponibilă din cauza unor probleme personale. “Am sunat şi la Bucureşti, la Ministerul Muncii, şi am încercat să vorbesc cu cineva care se ocupă de adopţii, după ce Oficiul Român de Adopţii a fost desfiinţat, iar atribuţiile acestuia au fost preluate de un departament nou înfiinţat. Mi-a răspuns o domnişoară cu o voce suavă şi mi-a spus ca să aştept, că ei deocamdată sunt cu lucrurile în cutii şi nimeni nu mă poate ajuta”, povesteşte Alina Marcu.

Contactaţi de gândul, reprezentanţii DGASPC Timiş au menţionat că totul este sub control. „Este adevărat că am avut o mică problemă, dar de săptămâna aceasta persoana care evalua dosarele persoanelor care doreau să obţină certificat de adoptator a revenit la muncă. Nu am depăşit niciun termen. O să tragem tare şi nimeni nu o să iasă din grafic”, a declarat pentru gândul Alina Mayer, şeful biroului Adopţii şi Postadopţii din cadrul DGASPC Timiş.

În 2013 s-au adoptat doar 25% din numărul total de copii declaraţi adoptabili la nivel naţional

În 2013, la nivel naţional, erau declaraţi adoptabili 2.964 de copii, aproape dublu faţă de anul precedent, când, potrivit datelor Ministerului Muncii puse la dispoziţia cotidianului gândul, numărul copiilor care puteau fi înfiaţi era de numai 1.556. Creşterea numărului de copii declaraţi adoptabili nu a însemnat, însă, şi majorarea considerabilă a numărului de copii înfiaţi. Dimpotrivă, în 2013 au fost adoptaţi 738 de minori, cu mult mai puţin decât în 2012 – 892 de copii înfiaţi, 2011 – 1.041 de copii înfiaţi, respectiv 2010 – 1.051 de minori adoptaţi. În toţi aceşti ani, Bucureştiul a ocupat prima poziţie în topul oraşelor cu cei mai mulţi copii adoptaţi.

De ce nu se adoptă copiii din România

Încă de anul trecut gândul a semnalat faptul că odată cu schimbarea Legii adopţiei lucrurile nu s-au schimbat în bine în acest sectror. Nicoleta Brunel, preşedinta Asociaţiei SOS Infertilitatea, puncta câteva dintre motivele pentru care în România procesul de adopţiei este unul greoi, chiar dacă legislaţia a fost schimbată.

Aceasta spunea că există cazuri în care copiii sănătoşi erau trecuţi în acte ca fiind bolnavi sau că înainte ca un copil să fie dat spre adopţie se consultă până şi rudele de gradul 4. Tentativa de a reintegrare un copil abandonat în familia naturală este un alt motiv pentru care este îngreunat procesul de adopţie. “Am lucrat timp de 13 ani în asociaţii care aveau drept scop integrarea în societate a copiilor părăsiţi de părinţii naturali. De-a lungul experienţei mele, am întâlnit cazuri în care autorităţile au ţinut cu tot dinaninsul să reintegreze copiii părăsiţi în familiile naturale. La un moment dat, am întâlnit o femeie de etnie care a spus că nu îşi poate creşte copilul pentru că nu are o situaţie materială bună. A cerut chiar şi ajutor statului pentru a-i da o căruţă de lemne pentru că nu avea bani să încălzească casa pe timp de iarnă. Bineînţeles că copilul a fost lăsat în grija ei, iar micuţul nu a supravieţuit iernii. Făcuse pneumonie de la o banală răceală”, a povestit Cristina Căpătan, membră a asociaţiei SOS Infertilitatea.

La rândul ei, Simona Czudar, preşedintele Asociaţiei Ador Copiii, a declarat pentru gândul că există cazuri în care persoanele care vor să înfieze sunt descurajate şi de faptul că autorităţile nu le acordă părinţilor adoptatori concediu de acomodare.

Legislaţia prevede că unui părinte adoptor i se acordă posibilitatea de a sta cu copilul acasă doar dacă acesta are până în doi ani. Astfel de cazuri sunt rare, iar de cele mai multe ori părinţii adoptatori sunt nevoiţi să renunţe la slujba lor pentru a îngriji un copil. “Copilul adoptat are nevoi speciale. Nu poţi să îi aduci acasă, să îl laşi în grija bonei sau să îl duci la grădiniţă şi tu să pleci la muncă. Aceşti copii trec prin trauma abandonului. Se schimbă de azi pe mâine tot Universul lor, experienţă la care noi ca oameni poate putem face faţă. Să fim realişti, nouă ne este greu când schimbăm un job, iar atunci când ni se strică calculatorul simţim că am pierdut toată viaţa noastră pentru că pierdem documentele pe care le aveam stocate pe el. Este foarte important ca atunci când un copil ajunge în familia adoptivă să nu fie lăsat cu bona sau la grădiniţe. Copilul trebuie să se conecteze cu familia”, a spus Simona Czudar.

Pe 7 iunie organizează festivalul Piano Marathon Bucharest, eveniment care are rolul de a atrage atenţia asupra piedicilor cu care se confruntă persoanele care vor să adopte un copil.

De ce merge greu procedura adopţiilor, în varianta autorităţilor

În urma unei solicitări făcute de gândul la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, autorităţile recunosc că noua lege a adopţiei nu a influenţat foarte mult procentul de copii înfiaţi.

La întrebarea „Care este motivul pentru care numărul adopţiilor este în continuare mic în România, în condiţiile în care noua lege a adopţiilor ar fi trebuit să faciliteze acest lucru”, reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat pentru gândul: „Precizăm că statistica pentru anul 2013 se încheie la jumătatea anului 2014, iar acest lucru înseamnă că numărul adopţiilor încuviinţate va suferi modificări. Motivul: comunicarea sentinţelor civile durează, de regulă, mai mult timp, pentru că acestea trebuie să devină definitive. Se poate afirma că numărul se menţine oarecum constant, dacă se ia în considerare faptul că, din aprilie 2012, atunci când a intrat în vigoare noua Lege a adopţiilor şi a fost introdus testul ADN pentru adopţia copilului născut în afara căsătoriei, a cărui paternitate a fost recunoscută de către soţ şi adoptat în familie de către soţia celui care a făcut recunoaşterea, a dispărut acest tip de adopţii, care era de aproximativ 300 în fiecare an”, au precizat reprezentanţii Ministerului Muncii.