O poveste de dragoste cum n-a mai fost…

Sunt iubiri care, din diverse motive, mor înainte să se nască. Sau sucombă, la scurt timp după ce au dat în floare. Dar sunt şi din acelea, de neînţeles pentru micimea unor suflete obişnuite, rudimentare, chiar sărace, care înving, prin curăţenie şi ţinută, veacurile. Eternitatea. Viaţa. Moartea. Viaţa de dincolo de moarte.

Fabuloasa poveste de iubire dintre Lavinia Tatomir Pintea şi, desigur, Adrian Pintea, a făcut, la vremea ei, furori. În sensul bun. În sensul rău. În toate sensurile. Unii au spus că se potrivesc, că seamănă, că sunt predestinaţi să fie împreună, că sunt făcuţi unul pentru altul. Au fost şi dintr-aceia care au avut obiecţii în privinţa relaţiei lor: că el e cam în vârstă pentru ea, că ea îşi face imagine pe spatele lui, de actor celebru, că fiecare, în felul lui, e interesat de acea relaţie. Dar da, ea, povestea lor de dragoste, face parte din categoria, rar întâlnită, a celei pe care am expus-o, la începutul textului, la urmă, în coada ipotezelor. Celor doi, cu adevărat, le-a fost scris să se iubească. Dincolo de oameni. Dincolo de lume. Dincolo de moarte. S-au cunoscut, după ce ea, la 16 ani, devenise celebră, datorită puterilor sale tămăduitoare, pe care le avea în mâini.

El avea de montat o piesă de teatru la Craiova, unde locuia ea. Şi, din cauza repetiţiilor obositoare, îşi pierduse glasul. A fost momentul când s-au cunoscut, la sugestia unui prieten comun, ca ea să îl ajute pe el să-şi refacă vocea. Cum avea să-i mărturisească el ei mai târziu, s-a îndrăgostit de ea din prima clipă în care a văzut-o. De altfel, şi Lavinia mărturiseşte că întâlnirea de atunci, din prima clipă, a fost stranie, pentru că, deşi ei nu se cunoscuseră niciodată, era ca şi cum, peste timp, peste viaţă, peste tot, se regăsiseră. Şi, între ei, dragostea a curs platonic şi pur, ascunsă sub şuvoiul unei frumoase prietenii, până ce a împlinit ea 20 de ani şi el a cerut-o, fără niciun avertisment înainte, de soţie. La telefon a cerut-o şi ea, după ce a îndepărtat din minte gândul că el ar fi putut greşi numărul de telefon, a spus că e de acord. S-au căsătorit în ritul greco-catolic, pentru că el spunea că la catolici nu se divorţează niciodată, deşi toată lumea ştia că el e bolnav şi destui au încercat să o convingă să-şi vadă de treaba ei, să nu devină văduvă după câteva luni. Şi, după aceea, după căsătorie, vreme de şapte ani, s-au călit împreună pentru toate momentele crunte din viaţa lor, s-au iubit, au trăit, s-au completat, s-au subjugat, s-au fascinat, au suferit. Şi, la un moment dat, el a plecat. Ea, a rămas să trăiască, discret, frumos, cald, şi pentru el. Au trecut şase ani de atunci, dar pentru ea nu mai există alt bărbat. Adrian Pintea a fost unic. A fost singurul care a intrat în viaţa şi în inima Lavinei. Ea, după plecarea lui şi acum, nu îşi doreşte decât o continuă perfecţionare a meseriei de medic, căreia încearcă să i se dedice cu toată abnegaţia din lume. Căci, pentru ea, Adrian este de neînlocuit. Este, pentru totodeauna, omul vieţii ei. Şi, tainic, adânc, mirific, de neînţeles, povestea lor continuă să curgă. Şi acum. Şi mereu. Căci Lavinia nu are doar amintirile cu el. Îl are chiar pe el. În sufletul ei. În gândurile ei. În ea. N.M.