Actualitate, Stiri

O nouă televiziune apare în România

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să acorde două licenţe audiovizuale, prin satelit şi prin reţele de comunicaţii, televiziunii de ştiri denumite laştiri.ro, care ar urma să se lanseze la începutul anului 2015, scrie Mediafax.

watching_tv_68703900

CNA a analizat solicitarea societăţii Media Play SRL de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit şi a unei licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice pentru televiziunea  laştiri.ro.

Asociatul unic al societăţii Media Play SRL este jurnalistul Lucian Mîndruţă. El a fost însoţit în şedinţa CNA de jurnalistul Alexandru Livadaru, producător general al proiectului laştiri.ro.

Cei doi au precizat că noua televiziune de ştiri va fi dedicată „oamenilor care vor să vadă jurnalism de calitate”, dar şi acelor telespectatori care au părăsit mediul audiovizual în favoarea internetului, nefiind mulţumiţi de oferta actuală a posturilor de ştiri.

Cel mai probabil noua televiziune laştiri.ro va fi lansată la începutul anului 2015, după cum a spus Lucian Mîndruţă.

Potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa CNA de joi, televiziunea laştiri.ro va difuza programe producţie proprie (90%) şi producţii audiovizuale ale altor producători (10%). Grila noii televiziuni va cuprinde programe de informare (55%), programe educative, culturale şi religioase (5%), filme – de ficţiune, de animaţie, documentare şi seriale (7%), programe de divertisment (13%) şi publicitate şi teleshopping (20%).

Televiziunea laştiri.ro va difuza zilnic două emisiuni principale de ştiri (în direct), în intervalele orare 07.00-10.00 şi 22.00 – 23.00, şi un număr de nouă grupaje de tipul „ştirile orei” (în direct), a câte 15 minute fiecare.

Finanţarea televiziunii laştiri.ro va fi asigurată prin contribuţii proprii, împrumuturi bancare, vânzări de conţinut, venituri din publicitate şi din subscripţii online.

blank