Featured, Politic

O nouă gafă făcută de premierul Dăncilă, la dezbaterea din grupul socialist din PE

Europarlamentarul Cătălin Ivan a scris, miercuri, pe Facebook, că premierul Viorica Dăncilă a spus în dezbaterea din grupul socialist din PE că la protestele din 10 august „jandarmeriţa a fost bătută cu bestialitate de protestanţi”.

Tocmai am aflat de la Viorica Dăncilă, în plenul Grupului S&D, că jandarmeriţa a fost <bătută cu bestialitate de protestanţi>”, a scris, miercuri, pe Facebook, europarlamentarul Cătălin Ivan.

El a adăugat că speră ca traducătorii să fi înţeles că premierul a vrut să spună „protestatari”.

„Sper că traducătorii au înţeles că este vorba de protestatari. Să nu intrăm într-un conflict religios”, a precizat Ivan. 

Premierul Viorica Dăncilă discută, miercuri, la Bruxelles, cu socialiştii din Parlamentul European despre statul de drept, dar despre şi referendumul pentru familia tradiţională, au declarat pentru MEDIAFAX surse din grupul S&D din PE.

 

Surse din grupul socialist din Parlamentul European au declarat pentru MEDIAFAX că printre temele de dezbatere care vor fi abordate la dezbaterea de la Bruxelles la care participă, miercuri, premierul Viorica Dăncilă se află „statul de drept” şi „referendumul pentru familie”.

La dezbaterea care are loc în grupul S&D din PE participă şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Potrivit agendei oficiale a ministrului, postată pe site-ul ministerului, Toader efectuează miercuri o „deplasare la Bruxelles unde se va alătura delegaţiei guvernamentale”.

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis, marţi, liderului grupului Partidului Popularilor Europeni, Manfred Weber, în contextul dezbaterii care va avea loc, la începutul lunii octombrie, în Parlamentul European, că Guvernul român are disponibilitatea pentru dialog cu reprezentanţii instituţiilor europene.

 

„Premierul Viorica Dăncilă a avut un schimb deschis de opinii cu interlocutorul său cu privire la situaţia din România, în perspectiva dezbaterii care va avea loc în Parlamentul European la începutul lunii octombrie, subliniind disponibilitatea sa şi a Guvernului pentru un dialog deschis cu reprezentanţii instituţiilor europene pe toate subiectele de interes. Premierul a reafirmat şi cu această ocazie ataşamentul Guvernului României faţă de principiile şi valorile democratice”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului, remis marţi MEDIAFAX.

La întrevederea premierului Dăncilă cu Manfred Weber au mai participat europarlamentarul Dan Nica şi ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat, marţi, cu preşedintele grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, Udo Bullmann, prezentându-i acestuia „situaţia reală” din România. Şeful Executivul a reafirmat ataşamentul faţă de valorile europene, a informat Guvernul.

Premierul Viorica Dăncilă efectuează, marţi şi miercuri, o vizita de lucru la Bruxelles, unde are o serie de întrevederi cu lideri ai grupurilor politice din Parlamentul european, comunicatul de presă al Executivului nefăcând referire şi la discuţiile despre protestele din 10 august.

Parlamentul European va dezbate, în plenul de la începutul lunii octombrie, asupra protestelor violente din 10 august, a anunţat, pe Facebook, europarlamentarul Siegfried Mureşan. De regulă, la astfel de discuţii poate participa şi premierul ţării respective, în acest caz premierul Viorica Dăncilă.

Decizia organizării unei dezbaterii pe marginea violenţelor de la protestul care a avut loc pe 10 august în Piaţa Victoriei a fost luată în unanimitate de Conferinţa Preşedinţilor Parlamentului European, formată din liderii grupurilor politice şi preşedintele PE. Propunerea a fost făcută de grupul Verzilor din Parlamentul European.

Pe 17 august, liderii Grupului Verzilor din Parlamentul European cereau Comisiei Europene să activeze mecanismul de apărare a statului de drept în cazul României, în contextul protestelor antiguvernamentale violente care au avut loc la Bucureşti, relatează cotidianul The Guardian.

blank