Actualitate, Featured

O judecatoare dă de pamânt cu Lazăr si fanii sai

Judecătoarea Adina Daria Lupea, de la Secţia Penală a Curţii de Apel Cluj, a vorbit despre sistemul de justiție cu referire indirectă la scandalul în care este implicat procurorul general Augustin Lazăr.

Luju.ro a scris că în anii ’80 o comisie din penitenciarul Aiud, condusă de procurorul Augustin Lazăr, actual Procuror General al României, a refuzat de două ori să-l elibereze pe disidentul anticomunist Iulius Filip. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a decis joi reverificarea procurorului general Augustin Lazăr, după acuzațiile ce i-au fost aduse în spațiul public. De asemenea și Inspecţia Judiciară s-a autosesizat în acest caz.

O judecatoare dă de pamânt cu Lazăr si fanii sai

Adina Daria Lupea a povestit într-un articol mai lung despre momentele cheie din viața sa.

„#desprecumamfostprocurorsemiceausist (…) Vorbim deci de anii 1993-1997. Inca nu se facuse nicio tranzitie reala. In anul I am invatat (ultimii) si dreptul cooperatist. Inca se mergea la absolvire pe repartitie in functie de medie (pana in 1995) si cele mai dorite posturi erau, in ordine, avocat, procuror, judecator, notar si juristconsult. In functie de medii si locuri. Avocatura, cand am terminat eu, ca si notariatul, devenisera caste inchise. Trebuia sa iti gasesti maestru si, daca nu aveai pe nimeni in sistem, era foarte greu. Trebuiau si bani, asa era. Un avocat in varsta si cu ceva staif nu s-a uitat la media mea de absolvire, mi-a spus senin de fata cu prodecana baroului care ma prezentase ca are o fata care termina la o particulara si care ii ofera spatiu de birou in centru. Si ca eu ce ofer? Nu va mirati, la acea vreme nu se ascundea nimeni. Tariful era de 10000 marci sau spatiu. Incepusera sa scoata birourile avocatilor afara din cladirea tribunalului. Curtea de Apel abia se infiintase. Notarii de stat deveneau notari publici si trebuiau si ei sa paraseasca cladirea, deci…

La vremea mea nu mai exista nici repartitie, numai concurs direct pe post si venise si vremea timpurie a INM. Nu mai mergea nici chestia cu reputatia sanatoasa, care functionase pana in 1989. Totul era o nebuloasa. Nu am gasit maestru, nu aveam bani, nu aveam referinte, asa ca singura sansa a ramas concursul. Si sincera sa fiu, mama a zis la un moment dat ca nu poate vinde apartamentul (era tare suparata ca vedea ca nu am nicio cale, tata murise de doi ani) si m-am suparat. I-am zis ca nici nu as cere asa ceva si ca eu in sistemul asta nu intru pe spaga, ca inseamna ca as pasi din start gresit. Si nu vreau.Judecator era considerata profesie de mana a doua. Inca la cativa ani de la revolutie prim-procurorul de Tribunal sau de judecatorie era un mic Dumnezeu. Inca judecatorii atunci dupa ce scriau minutele le aduceau ei la vizat la procuror, care le examina pentru legalitate si temeinicie. Inca, daca aveai o relatie buna cu judecatorul, el schimba minuta la cererea ta. Nu neaparat din condamnare in achitare, dar se umbla la incadrari juridice, pedepse, circumstante. Sedintele de analiza din parchet erau multe practic linsaj la adresa judecatorului, ceea ce din primele luni de activitate, mie mi-a ridicat semne de intrebare. Nu imi placea cum se punea problema referitor la declararea cailor de atac, nici faptul ca toti erau atoatestiutori, ca judecatorul era fie prost, fie corupt si m-am delimitat de la inceput de asta. Stagiara fiind, am refuzat sa declar cai de atac in care nu credeam sau sa motivez caile de atac declarate asa cum se discutase in sedinta. Am avut conflicte cu superiorii si mi-am dat seama in nici doi ani ca locul meu nu e acolo, motiv pentru care la definitivat fara nicio ezitare, in 2000, am optat pentru judecator. Si asa am ramas.

O judecatoare dă de pamânt cu Lazăr si fanii sai

La intrarea in profesia de procuror vechile metehne nu disparusera. Un procuror inspector ne-a dus pe cei trei proaspeti stagiari dupa examen, cu masina parchetului, la locul de munca al parintilor nostri. In cazul meu, au vorbit si cu directorul general de la Clujana (unde mama era sefa de resurse umane) pentru a se asigura de originea mea sanatoasa. In prezenta mea, domnul procuror inspector a pus mana pe telefon si l-a sunat pe directorul regiei unde lucra primul meu sot sa il someze sa il mute pe un alt post, mai bun. Sotul meu, la sfatul meu, a refuzat. Eu ma uitam inca stupefiata, nu vroiam sa raman cumva datoare, ma gandeam ca ceva nu e in regula, dar la 23 de ani, ce era sa fac, sa ii zici domnului procuror sa nu mearga la seful mamei mele?

Ce am scris mai sus se intampla la 9 ani de la revolutie. Va puteti imagina poate cum erau lucrurile inainte.

Si nu exista scuza ca nu aveai ce face. Un unchi indepartat de al meu, sef de promotie prin anii 80, a ales notariatul care la acea vreme era cea mai prost platita profesie din sistemul juridic. Si un jurist la CAP castiga mai mult, dealtfel unii au devenit dupa 1990 notari. Insa era un om credincios, era baptist si cand l-am intrebat de ce a ales notariatul mi-a spus: „Era singura optiune ca sa nu fac un rau cuiva. Nu as putea cere condamnarea unor oameni care fura un sac de cartofi si nu as putea sa ii bag in inchisoare.” Deci a fost perfect constient ce alege. Si a ales.

Nu zic ca toti absolventii de atunci trebuiau sa se faca notari de stat. Insa zic ca, cel putin relativ, aveai posibilitatea liberului arbitru, stiu si colegi judecatori care in acea perioada nu au dat sentintele cerute de partid. Cu orice risc. Asa ca sa vii acum si sa spui ca nu ai avut ce face atunci, nu, multumesc, nu accept. Cum eu am refuzat sa dau mita sa intru mai usor in sistem, cum altii au ales alte profesii, cum am plecat din parchet fiindca mi s-a parut opresiv sistemul, si la 9 ani de la revolutie, cred ca fiecare avea liberul arbitru si putea sa stea de vorba cu constiinta lui. Sau macar acum ar trebui sa stea de vorba. Nu e niciodata prea tarziu”, scrie Adina Daria Lupea pe pagina sa de Facebook.

blank