Miss
Showbiz

O fostă Miss din Vaslui se plânge câ au mâncat-o puricii la emisiunea „Mireasa”

Bianca Manolache, fostă concurentă de la emisiunea Mireasa, a făcut o serie de acuzații grave la adresa foștilor colegi de platou. Nici producătorii emisiunii nu au scăpat de furia cocurentei eliminate, care, de altfel, a fost și Miss România.

Fostă Miss din Vaslui se plânge câ au mâncat-o puricii la emisiunea „Mireasa”

Fostă Miss România În vârstă de 28 de ani, Bianca reclamă faptul că așternuturile din casa Mireasa erau pline de purici. Ba mai mult, în aer plutea un miros de ceapă și transpirație. Vorbele lui Bianca au fost sancționate de fanii emisiunii, care le-au catalogat ca fiind mai degrabă o frustrare a faptului că a părăsit show-ul mult prea devreme.

„Numai pe tine te-au mâncat? Poate erau tântari”

Pe de altă parte sunt internauți care i-au dat crezare. „Bianca, era prea multã mizerie acolo, iar tu esti un suflet ales”, a precizat un internaut. Însă, au fost și voci care au avut un alt punct de vedere.

Vorbele fostă Miss România au fost sancționate de fanii emisiuniiei

„Dragã Bianca, e urât sã pleci dintr-un loc unde ai fost primitã la fel ca toate concurentele, dupã care sã scoti asemenea vorbe. Cum de în atâtea serii de concurenti de la Antena 1 nu a spus nimeni cã îl mãnâncã puricii în casa Mireasa? Numai pe tine te-au mâncat? Poate erau tântari.

Nu te supãra, dar nu as vrea sã creadã cineva cã noi, vasluienii, nu stim sã plecãm frumos, cu vorbã bunã si cu fruntea sus”, a fost o altã opinie.

Fosta concurentă din emisiunea Mireasa a explicat că motivul care a făcut-o să renunțe are de-a face cu faptul că formatul emisiunii este unul bazat pe „circ și bălăcăreală”.

„Mirosea a ceapă și a transpirație”

Tânăra din Vaslui a rezistat trei săptămâni în casa Mireasa, fiind eliminată vinerea trecută. Ei bine, în tot acest timp, spune Bianca Manolache, concurenta a fost „mâncată de purici”. A fost nevoită să suporte mirosul de transpirație și de ceapă emanat de unii colegi.

Nici „doamna Mirela” nu a scăpat de furia Biancăi, se pare că tânăra concurentă a fost deranjată de remarcile cum că ar fi prea slabă.

„Nu mã regãseam în teatru ieftin si defãimare din partea unor persoane mult mai josnice decât mine, precum Bogdana, care a venit la emisiune cã nu avea unde sã stea. Sau mai mulți bãieti care vor sã cunoascã o anumitã fatã… Mie îmi place sa fiu eu însãmi, lumea de calitate cu siguranță a apreciat asta. Rãutățile altora, gratuite, s-au arãtat la ivealã.

Mai ales rãutatea doamnei preotese, care se credea mai presus de oricine și orice. Sau a doamnei Mirela, ce s-a gãsit sã îmi spunã mie cã sunt slabã. Nu cred cã era mama sã spunã asemenea lucruri. Au spus multe lucruri defãimãtoare despre mine, mi-e rusine de rusinea lor”, a fost mesajul Biancãi Manolache.

Cât despre cuvintele folosite de Bianca pentru a descrie condițiile din casă, acestea au stârnit multă uimire în rândul internauților.

„Informatii false, s-au interpretat toate situatiile. Plus cã miroseau a ceapã si transpiratie unii concurenti. Si m-au mâncat puricii din patul oferit de cãtre ei”, a spus fosta concurentă despre show-ul de la Antena 1.

Reacțiile din mediul on-line nu au întârziat să apară. Unii internauți au susținut-o. În timp ce alții au concluzionat că Bianca este supărată că periplul ei pe micul ecran a fost mult prea scurt.

„Cum de niciun alt concurent din istoria Mireasa nu a spus cã era mâncat de purici în emisiune? Au fost sute de concurenti în 8 sezoane, dar au spus de cãldurã, de tântari, dar niciodatã de purici. Oricum, nu are rost sã comentãm. Am vrea doar sã stie cei de la Antena 1, mai exact de la emisiunea Mireasa, cã vasluienii sunt oameni de omenie, care stiu sã plece si sã lase loc de bunã-ziua.

Poate în sezoanele viitoare vor dori si alti tineri sã participe si sã nu fie respinsi doar pentru cã Bianca Manolache de la Vaslui a vorbit atât de urât de emisiune. Vasluienii sunt oameni de treabã, oameni buni, respectuosi, ca George si doamna Gica, mama lui, dar mai sunt si exceptii. Cred cã Bianca e doar supãratã, de s-a exprimat asa”, este doar una din reacțiile postate pe Facebook.

blank