O femeie din Tulcea s-a autoincendiat, sâmbătă după-amiază, în cimitirul Eternitatea de la marginea oraşului Tulcea.

Gestul tragic a venit după ce pe numele ei s-a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Poliţie Judeţean (IPJ), Ioana Nanu.

O femeie, în vârstă de 41 de ani, a fost anunţată la numărul unic de urgenţe 112 de către concubinul acesteia care a menţionat că mandatul de executare a pedepsei de patru ani de închisoare a fost emis pentru infracţiunea de furt.

″În urma sesizării, la faţa locului s-au deplasat două echipaje de poliţie, trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. În timp ce se apropiau de locul indicat, aceştia au observat că femeia s-a autoincendiat, reuşindu-se rapid stingerea acesteia, după care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat reprezentanta IPJ.

Potrivit sursei, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii incidentului.


Citeste si...
Astăzi este ce mai nesuferită zi a anului 2014!