Femeie din Marea Britanie
Featured, Life

O Femeie din Marea Britanie și-a părăsit soțul pentru că si-a dat seama ca este îndrăgostită de…socru

Dragostea poate fi extrem de imprevizibilă. O femeie din Marea Britanie a ajuns să se îndrăgostească de o persoană la care nu se gândise niciun moment înainte că ar putea să o privească în acel fel.

Femeie din Marea Britanie, în vârstă de 31 de ani, din Harrodsburg, Kentucky, s-a îndrăgostit de fostul ei socru, în ciuda diferenţei de vârstă de aproape 30 de ani, și acum e mai fericită ca oricând. Relația cu soțul ei a început să nu prea mai funcționeze, iar tatăl vitreg al acestuia, Jeff Quiggle, în vârstă de 60 de ani, a fost urmărul pe care a putut să plângă.

Femeie s-a căsătorit cu primul soț pe vremea când era doar o puștoaică, avea 19 ani, iar la scurt timp după ce și-au unit destinele a constatat că, de fapt, nu e omul lângă care voia să trăiască o viață întreagă. Erica era pasionată de hainele de epocă și a început să participe la expoziții auto și la concursuri de modele pentru moda vintage sau alte evenimente locale. Toate acestea erau organizate de socrul ei și în acest fel au ajuns să petreacă timp împreună și să se apropie. La scurt timp au devenit foarte buni prieteni și au început să vorbească despre problemele lor personale.

„A venit un moment în care am discutat despre Justin şi am spus că nu mai pot face asta. Am simţit că sunt blocată”, şi-a adus aminte femeia. La scurt timp, socrul ei a devenit cel mai apropiat confident şi atunci când şi-au dat seama că s-au apropiat prea mult, au convenit că e momentul să facă ceva pentru a fi împreună. Astfel, amândoi au decis să divorţeze şi să-şi dea o şansă.

În vara anului 2017, după ce ambele divorţuri au fost finalizate, Erica şi Jeff au simţit că a sosit momentul ca relaţia lor să treacă la următorul nivel. Cei doi și-au recunoscut sentimentele profunde pe care le împărtăşeau şi în toamnă s-a mutat la cel care i-a fost socru: ŢA trăi împreună a fost cel mai bun lucru vreodată. Toată lumea se ceartă, dar relaţia noastră era mereu paşnică. Ne-am petrecut tot timpul împreună, am plecat în excursii, el m-a dus în tot felul de locuri”, a mai spus ea, potrivit DailyMail.


blank