r5

O femeie căsătorită din Saugus, Massachusetts, Statele Unite, este judecată de tribunalul din localitate pentru viol, după ce s-a descoperit că a întreţinut relaţii sexuale cu prietenul fiicei sale, care avea doar de 15 ani.

Cazul a ajuns în atenţia poliţiei după ce un prieten al băiatului a semnalat poliţiei faptul că femeia îi trimitea tânărului poze selfie cu ea nud pe telefon. Heather Salines, în vârstă de 38 de ani, a început aventura în luna martie a acestui an. Femeia a profitat de faptul că băiatul îşi pierduse mama la o vârstă fragedă şi era foarte uşor de manipulat.

Se pare că totul a început pe data de 17 martie, în maşina femeii, aflată într-o parcare. Cum tânărul se întâlnea şi cu fiica sa, ea a decis ca întâlnirile să aibă loc la un hotel, într-un cadru în care cei doi să nu poată fi întrerupţi.

Femeia îşi aşteaptă pedeapsa pe care o vor stabili judecătorii

ty5

Cel care a demascat relaţia celor doi amorezi a fost un prieten al băiatului, care a văzut foarte multe selfie-uri nud trimise de Heather pe telefonul tânărului. Femeia riscă între 10 şi 60 de ani de închisoare pentru ce a făcut, juriul urmând în perioada imediat următoare să stabilească exact de ce se face vinovată.