O echipă de cercetători australieni
Featured, International

O echipă de cercetători australieni susțin că au descoperit o legătură între răspunsul slab la vaccin și nivelul foarte redus al unui hormon

O echipă de cercetători din Australia a descoperit că un nivel scăzut al hormonului metabolic leptină poate conduce la un răspuns imun slab la anticorpii induşi prin vaccinare, relatează miercuri Xinhua, potrivit agerpres.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Queensland au făcut această descoperire în timp ce analizau răspunsurile organismului uman la vaccinul antigripal sau la vaccinul împotriva hepatitei B.

O Echipă de cercetători a identificat o asociere între sistemele metabolic şi imunitar care ar putea fi utilizată pentru a dezvolta noi strategii de îmbunătăţire a protecţiei vaccinului în cazul populaţiilor vulnerabile, potrivit studiului publicat în Nature Communications.

”Pe baza mai multor tehnici avansate de imunologie, genetică şi biochimie, studiul nostru a constatat că leptina a promovat în mod direct dezvoltarea şi funcţionarea celulelor vitale în declanşarea unui răspuns imun”, a declarat profesorul Di Yu de la Universitatea din Queensland.

„În colaborare cu echipe internaţionale, am constatat că o reducere a (nivelului) leptinei a fost asociată cu răspunsuri compromise la vaccin, ceea ce ne permite acum să îi putem identifica pe cei care riscă să nu genereze un răspuns imun după vaccinare”, a precizat Yu.

Leptina este un hormon care influenţează, de asemenea, apetitul, metabolismul şi distribuţia ţesutului adipos.

”Dacă suntem sănătoşi avem un metabolism bun şi un nivel normal de leptină, însă dacă suferim de malnutriţie sau de anumite afecţiuni putem să avem un nivel scăzut de leptină, ceea ce limitează răspunsul la vaccin şi protecţia oferită de sistemul imunitar”, a spus Yu.

De asemenea, a precizat el, multe persoane care suferă de obezitate şi au niveluri ridicate de leptină pot prezenta rezistenţă la leptină, ceea ce ar putea duce la un răspuns imun slab la anticorpii induşi prin vaccinare.

Cercetătorii intenţionează să analizeze răspunsurile la vaccinurile împotriva COVID-19 pentru a determina anumiţi biomarkeri cu ajutorul cărora ar putea fi identificate acele persoane cu risc de a nu genera un răspuns puternic la vaccin.

”Pe perioada pandemiei de COVID-19, vaccinarea cu succes contra SARS-CoV-2 oferă cele mai mari speranţe pentru a readuce societatea la normalitate”, a adăugat Yu.

blank