Actualitate, Stiri

O cometă, fotografiată de o sondă spaţială trimisă să o „intercepteze”

Sonda spaţială Rosetta a transmis oamenilor de ştiinţă europeni primul ei selfie, o fotografie spectaculoasă realizată în spaţiu, cu puţin timp înainte de „întâlnirea” pe care aceasta o are programată cu cometa 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko, informează bbc.co.uk, citat de Descoperă.ro.

rosetta_mission_selfie_at_comet_74023600

Fotografia a fost făcută de camera foto CIVA amplasată pe Philae, robotul aflat la bordul sondei, care va coborî pe cometă.

Imaginea a fost realizată pe 7 septembrie, de la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri de cometă, care apare la rândul ei în fotografie.

Fotografia prezintă unul dintre panourile solare – cu o lungime de 14 metri – aflat la extremitatea sondei, strălucind în lumina unor raze de soare, pe fundalul întunecat al spaţiului cosmic.

 Savanţii au ales luna trecută cinci posibile locuri de pe cometă în care robotul Philae ar putea să coboare. Acestea au fost selecţionate deoarece par să fie relativ plate şi netede. Însă, pe măsură ce Rosetta s-a apropiat de cometă, suprafaţa neregulată a acesteia a început să îi îngrijoreze pe oamenii de ştiinţă.

O serie de imagini mai detaliate arată faptul că acele posibile locuri de coborâre sunt mai puţin „prietenoase” decât păreau iniţial.

blank