O bacterie
Medical

O bacterie care e rezistentă la antibiotice a fost descoperită, pentru prima dată, în Los Angeles

O bacterie rezistentă la antibiotice a fost descoperită pentru prima dată în comitatul Los Angeles din statul american California.

Experţii și-au exprimat îngrijorarea că o bacterie prezintă riscuri mari pentru sănătate, în special în cazul persoanelor imunocompromise, informează Agerpres, care citează agenţia Xinhua.

Superbacteria a fost descoperită de o echipă condusă de Adam Smith, profesor la Departamentul de Inginerie Civilă şi de Mediu Sonny Astani de la Universitatea din California de Sud (USC), în zona celor mai mari două instalaţii de epurare din comitatul Los Angeles.

Echipa a observat rezistenţa în cazul a doi agenţi patogeni oportunişti şi a descoperit două noi plasmide bacteriene mici care conţin gene de rezistenţă la colistină.

Aceste plasmide bacteriene mici sunt considerate elemente genetice mobile, adică transmisibile între diferite tipuri de bacterii, conform unui comunicat emis de USC.

Deşi bacteria rezistentă la antibiotice a fost descoperită şi în alte zone ale lumii, aceasta este prima dată când a fost găsită în comitatul Los Angeles, a precizat echipa de cercetători.

Bacteriile rezistente la antibiotice au fost descoperite în două locuri, unul pe coastă, lângă Aeroportul Internaţional Los Angeles, iar celălalt în zona Carson, însă Adam Smith a declarat că cele două instalaţii de tratare a apei sunt reprezentative pentru Los Angeles, adăugând că, probabil, genele de rezistenţă la antibiotice circulă în tot comitatul.

blank