Featured, International

O adolescenta de 15 ani, a disparut din Malaezia. Părinţii suspectează o rapire

Părinţii adolescentei de 15 ani, dispărută duminica trecută într-o pădure tropicală din Malaezia, au indicat posibilitatea ca fata să fi fost răpită, deşi poliţia continuă să investigheze cazul ca o dispariţie, relatează sâmbătă EFE.

Într-un comunicat difuzat sâmbătă, părinţii fetei au informat ca fata suferă de un handicap de dezvoltare şi învăţare şi de anumite malformaţii fizice care o împiedică să se deplaseze cu uşurinţă.

„Nu este ca alţi adolescenţi, nu este independentă şi nu poate merge singură în unele locuri(…) Norei îi place să se plimbe cu familia, dar echilibrul ei este limitat (…) Ea a mai fost cu familia în Asia şi în alte ţări europene, dar nu s-a îndepărtat niciodată şi nici nu s-a pierdut”, au precizat părinţii fetei, Meabh şi Sebastián Quoirin, citați de Agerpres.

Mama tinerei a mulţumit pentru eforturile celor 260 de oficiali implicaţi în operaţiunile de căutare şi a voluntarilor care cercetează rezervaţia naturală Negeri Sembilan, la 60 de kilometri sud de Kuala Lumpur, unde a dispărut fata.

Adolescenta a venit cu familia în Malaezia sâmbăta trecută, iar duminică dimineaţa părinţii au descoperit că nu se afla în camera ei din hotelul The Dusan – unde erau cazaţi – şi că fereastra era deschisă.

Poliţia insistă să trateze cazul ca o dispariţie, dar nu elimină nicio altă posibilitate.

 

blank