actriţă
Featured, Life

O actriţă susţine că i-a căzut cu tronc unui extraterestru: „Mi-a spus că este îndrăgostit de mine şi mi-a propus să plec cu el”

O actriţă din Marea Britanie, care susţine că a avut multe experienţe extrasenzoriale de-a lungul vieţii, a mărturisit că este pe cale să intre într-o relaţie cu un… extraterestru. Dezamăgită de bărbaţii de pe Pământ, ea militează pentru „relațiile intergalactice”.

O actriţă susţine că i-a căzut cu tronc unui extraterestru: „Mi-a spus că este îndrăgostit de mine şi mi-a propus să plec cu el”

Abbie Bela, o actriță din Marea Britanie, a creat controverse atunci când a povestit pe pagina personală a unei rețele de socializare o întâmplare cel puțin neobișnuită. Ea susține că un extraterestru s-ar fi îndrăgostit de ea, dar şi că dragostea este reciprocă, relatează site-ul allthatsinteresting.com

Dezamăgită de situația creată de pandemie, dar şi de bărbaţii din jurul ei, Abbie povesteşte că glumea adesea spunând că și-ar dori să fie răpită de un extraterestru. Iar dorinţa pare să i se împlinit într-o seară, când a auzit o voce necunoscută.

„Stăteam în dormitorul meu, cu geamul deschis, atunci când am văzut o navă spațială și o lumină verde. Am simțit că sunt atrasă către ea și că nu mă mai aflu în camera mea. Întreaga mea viață am avut parte de tot felul de experiențe paranormale, așadar nu m-am speriat. Nu am putut să le văd trăsăturile, însă mi-am dat seama că sunt foarte înalți și au ochii mari și negri„, povesteşte britanica.

Actriţa îndrăgostită de un extraterestru susţine că sentimentul ar fi reciproc
Femeia susţine că una dintre ființele nepământene i-a declarat dragostea, după care i-a propus să i se alăture.

„Unul dintre ei, al cărui nume nu l-am aflat, mi-a spus că este îndrăgostit de mine. Și eu am simțit același lucru. Mi-a spus că trebuie să îmi exprim acordul pentru a pleca alături de ei, dar am refuzat de teama că nu mă voi putea întoarce vreodată pe Terra„, a povestit actrița.

Totuşi, speriată de perspectiva unei vieți pe altă planeta, Abbie a refuzat să plece cu el, iar revenită pe Pământ a povestit tuturor întâmplarea. Abbie este convinsă că acesta nu a fost doar un vis neobișnuit, ci o întâmplare cât se poate de reală.

blank