Județul Argeș se confruntă cu noi probleme după cazul bebelușilor. De data aceasta, gripa face ravagii în județ, iar autorităţile susţin că nu este vorba de o epidemie şi nici de gripă porcină, ci de gripă sezonieră!
De fapt, gripa porcină, aşa cum fusese denumită în urmă cu cîţiva ani, a devenit gripă sezonieră, tulpina ei fiind inclusă în vaccinul antigripal.
Potrivit directorului DSP, Sorina Honţaru, dintre cele 27 de probe trimise la Bucureşti, în cazul a 18 pacienţi s-a confirmat gripa cu tulpinile A1H1 şi A1H3, iar şapte dintre aceştia au decedat în luna februarie, nici unul dintre pacienţi nefiind vaccinat antigripal.
Bolnavă, transferată la Matei Balş
O femeie de 41 de ani, cu pneumonie interstiţială şi confirmată cu gripă, a fost transferată la cererea medicului infecţionist, de la Spitalul Judeţean Argeş la Institutul Matei Balş, din Capitală. Spre deosebire de majoritatea pacienţilor confirmaţi cu gripă, aceasta nu avea şi alte afecţiuni, iar starea ei este gravă, avînd insuficienţă respiratorie, este intubată şi ventilată mecanic.
Printre cazurile confirmate cu gripă, se mai află, potrivit directorului medical de la Spitalul Judeţean, Adrian Stoiculescu, şi o asistentă medicală care a îngrijit unul dintre bolnavii de gripă internaţi acolo. Femeia este în stare bună, în concediu medical, şi cel mai probabil s-a infectat din spital, în timp ce îngrijea bolnavul.
În secţia ATI de la Judeţean se mai află internaţi alţi trei bolnavi cu gripă, care au vîrste între 43 şi 60 de ani şi alte afecţiuni asociate, ca hepatita C, ciroză, trombocitopenie etc. În secţia Medicală se mai află izolat un suspect de gripă la care se aşteaptă rezultatele analizelor de la Institutul Cantacuzino. Spitalul a achiziţionat imunoglobulină pentru adulţi, spre a-i ajuta pe pacienţi să lupte cu infecţia. „Nu se pune în discuţie o epidemie de gripă! Nu stabilim noi termenul de epidemie, ci Ministerul Sănătăţii, cînd apar foarte multe cazuri. Nu am avut în Argeş epidemie de gripă pînă acum. Anul trecut nu am avut decese. Nu sîntem noi pe primul loc la cazuri în ţară, ci Bucureştiul. Sîntem după Bucureşti“, a declarat Sorina Honţaru.