International, Stiri

NSA, capabilă să urmărească sute de milioane de persoane!

Operaţiunea se realizează simplu, numai prin localizarea telefoanelor mobile

nsatelefoane

 Noi dezvăluiri arată că NSA este capabilă să urmărească sute de milioane de persoane în lume prin localizarea telefonului mobil, sporind temerile faţă de un Big Brother atotputernic şi incontrolabil.

După şase luni de la primele dezvăluiri provenind de la fostul consultant Edward Snowden, în prezent refugiat în Rusia, amploarea puterii agenţiei americane însărcinate cu interceptarea comunicaţiilor pare a fi o groapă fără fund, în contextul în care au fost publicate doar 1% din documentele furnizate de Snowden presei, potrivit redactorului-şef al ziarului britanic The Guardian.

De această dată, The Washington Post a dezvăluit, miercuri, că agenţia interceptează datele de localizare geografică a sute de milioane de telefoane mobile în lume.

Agenţia stochează informaţii despre „cel puţin câteva sute de milioane de terminale” şi înregistrează „aproape cinci miliarde” de date de localizare pe zi, scrie cotidianul pe site.

„Obţinem volume vaste” de date de localizare geografică peste tot în lume, a confirmat un oficial de rang înalt, citat de ziar.

Contactată de AFP, Agenţia pentru Securitate Naţională americană (NSA) nu a dorit să comenteze.

Până în prezent, dezvăluirile lui Snowden menţionau, în afară de spionarea a numeroşi conducători străini, o impresionantă colectare de metadate telefonice cu privire la durata apelurilor şi numerelor apelate.

Însă The Washington Post a dezvăluit miercuri că Agenţia urmăreşte şi telefoanele mobile, conectându-se la cablurile care leagă diverse reţele mobile la nivel mondial, inclusiv americane, şi că, astfel, colectează „întâmplător” datele privind localizarea cetăţenilor americani.

Cel puţin două societăţi, al căror nume nu este citat, colaborează cu Agenţia în domeniul informaţiilor secrete în acest scop, potrivit publicaţiei.

Datele privind localizarea telefoanelor care aparţin cetăţenilor americani aflaţi în străinătate sunt şi ele colectate.

Interesul faţă de această colectare, permisă de „dialogul” constant între un telefon şi antena-releu cea mai apropiată şi algoritmi matematici puternici, constă în „trasarea mişcărilor şi relevarea relaţiilor ascunse dintre persoane”, scrie cotidianul, potrivit căruia programul poartă numele de cod CO-TRAVELER.

Această nouă încălcare a sferei vieţii private a provocat furia asociaţiilor din domeniul apărării libertăţilor individuale.

„Drumurile pe care le facem zilnic pot dezvălui multe lucruri despre relaţiile noastre politice, profesionale şi intime. Această supraveghere la scară largă, a câteva sute de milioane de telefoane mobile, încalcă obligaţiile internaţionale cu privire la respectarea vieţii private atât a străinilor, cât şi a americanilor”, şi-a exprimat indignarea, citată într-un comunicat, Catherine Crump, o avocată din cadrul ACLU, o influentă asociaţie în domeniul libertăţilor civile.

Aceste dezvăluiri sunt „mai mult decât tulburătoare”, a apreciat Centrul pentru Democraţie şi Thenologie (CDT), în opinia căruia „localizarea geografică a telefoanelor are implicaţii profunde asupra vieţii private şi provoacă fiori în privinţa libertăţii de întrunire”.

Volumul datelor înregistrate şi stocate de NSA ar atinge 27 de terabiţi, reprezentând de două ori conţinutul Bibliotecii Congresului, cea mai importantă din lume.

Acest volum de informaţii „depăşeşte capacitatea noastră de a digera, procesa şi stoca” datele, scrie The Washington Post, citând un document intern aparţinând NSA datat în 2012.

„Capacităţile NSA de geolocalizare sunt uluitoare (…) şi arată că agenţia este capabilă să depună eforturi uriaşe cu scopul de a deţine comunicaţii securizate inutile”, mai apreciază ziarul. Singura modalitate de a te proteja este să nu ai telefon sau să îl opreşti.

În urma dezvăluirilor lui Snowden, senatori din ambele tabere au început să lucreze la o propunere legislativă – USA Freedom Act – vizând introducerea unor garanţii suplimentare în activitatea NSA. Însă aceasta se concentrează asupra colectării datelor şi nu face vreo referire la localizarea geografică prin intermediul telefoanelor mobile.

blank