Noul șef de la Permise Auto Suceava
Actualitate, Featured

Noul șef de la Permise Auto Suceava a fost ridicat de DNA

Noul șef al Serviciului Permise Auto din Suceava a fost și el ridicat de DNA, într-un dosar instrumentat de procurorii din Cluj-Napoca.

Inspectorul principal Andrei Viorel Donciu, fost șef la Serviciul Permise și Înmatriculări Maramureș, a fost împuternicit temporar, prin detașare, pe 24 martie la conducerea serviciului din Suceava, după ce șeful acestei structuri și-a dat demisia, scrie Monitorul de Suceava.

Toate aceste schimbări au avut loc în contextual arestării comisarului șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului acuzat de coordonarea ”fabricii de permise”, o grupare infracțională care elibera ilegal premise auto.

Noul șef, detașat de la Maramureș, a fost ridicat miercuri dimineața de procurori și dus la sediul DNA din Cluj-Napoca, ce are în subordine și biroul anticorupție din Maramureș.

Mașina lui Donciu, un Audi A8 nou, în valoare de 80.000 de euro, a rămas în parcarea hotelului din Suceava în care era cazat polițistul detașat.

Șeful de la Permise Auto Suceava lua mită și câte 20.000 de euro pe zi


Nouă polițiști și cinci complici au fost arestați în urma descinderilor din noiembrie 2020 în dosarul ”fabricii de permise” de la Suceava, care a obținut milioane de euro din eliberarea ilegală de premise auto.

La percheziții au fost descoperite peste 1,2 milioane de euro și 800.000 de lei, care erau ținuți inclusiv în geamantane și ligheane, ceasuri de lux și bijuterii, opt mașini de lux și alte bunuri.

Polițiștii cereau, potrivit procurorilor DNA, și 6.000 de euro pentru trecerea probei teoretice. Cea mai mare parte a mitei se ducea la șeful Serviciului Permise Auto, comisarul șef Radu Obreja încasând și câte 20.000 de euro pe zi.


blank