Economic, Stiri

Noul pachet TVA european, şansă pentru furnizorii români de conţinut digital

ngy (2)

De la 1 ianuarie 2015, va intra în vigoare un nou pachet TVA ce va impune calcularea taxei în funcţie de unde a fost comandat produsul digital
În aceste condiţii, companiile de profil locale vor avea de câştigat din diferenţa de TVA din România şi celelalte ţări din UE

De la 1 ianuarie 2015, va intra în vigoare un nou pachet TVA, impus la nivelul Uniunii Europene, ce va viza direct companiile care furnizează servicii pe cale electronică, servicii de telecomunicaţii, radiodifuziune, televiziune şi aşa mai departe. Acest nou pachet, ce are ca scop uniformizarea sistemului fiscal la nivelul blocului comunitar, ridică noi dificultăţi dar şi noi oportunităţi companiile de profil, în special în cele cu o Taxă pe Valoarea Adăugată (TVA) mai mare.
În prezent companiile adaugă TVA valabilă în ţara în care sunt înregistrate, însă noul pachet complică situaţiile contabile ale companiilor, deoarece prevede impunerea TVA din ţara de unde va fi comandat produsul digital.
Potrivit companiei de audit şi consultanţă fiscală EY România, această măsură este consecinţa modificării regulilor privind locul prestării acestor servicii către consumatori finali (B2C), atât de către prestatorii stabiliţi în UE, cât şi de către prestatorii stabiliţi în afara spaţiului european. Astfel, orice companie care vinde către consumatorii din UE produse digitale cum ar fi ziare, muzică, software, jocuri, e-books, filme online, televiziune, telefonie sau e-banking va fi vizată de noile reguli din pachetul TVA 2015. „Luând un exemplu practic, un cetăţean german care achiziţionează în anul 2014 un antivirus pe cale electronică din România suportă un cost cu TVA de 24%, nivelul TVA din România (chiar dacă rata aplicabilă în Germania este de 19%), însă, din anul 2015, costul pentru acest cumpărător va fi de 19% TVA, ca în Germania”, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei.
Flavia Parâng, senior consultant la EY România, a explicat, pentru Curierul Naţional, că firmele vor putea alege, fie să se înregistreze în fiecare stat ca plătitor de TVA şi să plătească separat în fiecare ţară ori să plătească toată valoarea datorată în România. „Companiile vor avea obligaţia să-şi calculeze corect plata taxei aferente pentru fiecare ţară. În cazul în care nu vor calcula corect, pentru una sau mai multe ţări, companiile care nu vor fi corecte vor fi sancţionate conform regulilor din ţara în care nu a plătit corect TVA. Din păcate, în cazul unor controale încă nu există o procedură de verificare. Acest aspect încă nu a fost pus la punct, dar sperăm ca până la 1 ianuarie 2015 să aflăm mai multe detalii”, ne-a explicat Flavia Parâng. Ea ne-a mai spus că firmelor le va fi permisă înregistrarea încă de la data de 1 septembrie, astfel încât toate companiile să fie pregătite la data intrării noilor directive europene ce priveşte plata TVA pentru produsele digitale.
Consultantul EY România ne-a mai spus că în cazul în care o companie alege să achite întreaga valoare a taxei în statul membru de origine, decontarea se va face între state.

Schimbarea va afecta mai multe departamente din cadrul companiilor

Introducerea noului pachet este o schimbare importantă, prin urmare cu siguranţă va avea un impact asupra afacerilor companiilor influenţând mai multe departamente într-o companie. Începând cu partea financiară, contabilitatea, pricing-ul acolo unde e cazul, continuând cu sisteme informatice unde trebuie operate modificări care să permită niveluri variabile de TVA, în funcţie, probabil, de parametri precum IP, prin urmare vor trebuie gestionate preţuri variabile pentru acelaşi produs, terminând cu marketingul şi alte departamente de suport.
Reprezentanţii procesatorului de plăţi online, PayU, liderul pieţei locale, afirmă că alinierea la noile cerinţe va aduce după sine şi costuri suplimentare. „Pentru a se alinia la aceste cerinţe, companiile vor trebui să aibă asigurat un cadru de organizare care să răspundă tuturor cerinţelor fiscale. Un rol important în asigurarea acestui cadru îl au sistemele şi procedurile IT, prin intermediul acestora reuşindu-se identificarea locaţiei în care se află cumpărătorul serviciilor şi, implicit, aplicarea corectă a cotei de TVA. Punerea la punct a tuturor aspectelor menţionate presupune şi costuri pe care companiile trebuie să le acopere”, a explicat pentru Curierul Naţional Elena Gheorghe, Finance Manager la PayU România.

Preţurile nu vor creşte, dar companiile vor câştiga din diferenţa de TVA

În ceea ce priveşte preţurile, Flavia Parâng este de părere că evoluţia lor va ţine de strategia fiecărei companii, existând două mari posibilităţi. „În Europa doar Ungaria are TVA mai mare decât România, adică de 27%. Companiile nu vor avea prea mult de pierdut, pentru că nu intră în marja lor de profit. Taxa oricum trebuie plătită. Companiile vizate de noul pachet TVA fie vor reduce preţurile pentru a câştiga avantaj competitiv în ţările cu TVA mai mică, fie vor păstra preţurile calculând TVA de 24%, iar dacă au un client dintr-o ţară cu o taxă mai mică, diferenţa până la 24% va putea fi trecută ca profit”, a mai explicat, pentru Curierul Naţional, senior consultantul de la EY România.
Reprezentanta PayU a declarat că nu crede că vom asista la o scădere a preţurilor, iar câştigurile din diferenţa de TVA nu vor fi foarte mari. „Nu credem că vor scădea preţurile. Pentru companii înregistrate în România probabil va fi un profit mai mare decât cel prezent, dar nu atât de mare având în vedere observaţiile făcute anterior”, ne-a mai spus Elena Gheorghe, făcând referire la costurile necesare pentru alinierea la cerinţele noilor prevederi legale.
În ceea ce priveşte modul care va fi preferat de companii pentru a plăti cota TVA, dacă se vor înregistra în fiecare stat sau vor plăti totul în ţara de origine, reprezentanta PayU a declarat că depinde de cum va reuşi fiecare companie să se organizeze în acest sens, ce modificări are de făcut, în ce constă, concret, procesul de adaptare la noile reglementări.

Se va putea comanda din altă ţară, pentru a beneficia de o taxă mai mică?

Din discuţia cu oficialul EY România, acest lucru nu va putea fi posibil doar pentru că o tranzacţie a fost realizată de pe un IP din străinătate. „Elementul de identificare va fi cardul bancar prin care se va face tranzacţia, deoarece depistarea adresei IP nu este o metodă 100% sigură pentru stabilirea exactă a locaţiei de unde a fost realizată comanda”, ne-a mai spus Flavia Parâng.

Ce zone va mai afecta noul pachet TVA?

Potrivit analizei companiei de consultanţă fiscală, companiile vor fi nevoite să revizuiască contractele aferente întregului lanţ de distribuţie, luând în considerare şi aspectele legate de protecţia datelor cu caracter personal.
Experienţa de cumpărare a clienţilor ar putea fi alta. Comercianţii de produse digitale ar trebui să evalueze impactul schimbării preţurilor asupra deciziilor de cumpărare, precum şi măsura în care complexitatea modului de stabilire a preţurilor în diverse ţări ar putea produce confuzie în rândul clienţilor.
Reprezentanţii EY România, atrag atenţia asupra riscului valutar. Ar trebui luat în considerare în special în ţările în care nu a fost adoptată moneda euro (cum ar fi, România), în situaţia în care vânzările în cadrul UE sunt realizate în euro.

blank