Noul guvern italian
Featured, International

Noul guvern italian extinde interdicția de circulatie între regiuni

Noul guvern Italian a extins interdicţia privind călătoriile între regiuni cu puţin mai mult de o lună, din cauza creşteri ratei de contaminare pe întreg teritoriul peninsulei.

Până pe 27 martie persoanele nu vor putea să iasă de pe teritoriul regiunii în care locuiesc, a anunţat noul guvern al premierului Mario Draghi, aceasta fiind una dintre primele sale decizii în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, în condiţiile în care guvernul lui Draghi a fost învestit pe 13 februarie. De la interdicţia de circulaţie vor fi exceptate deplasările în interes de serviciu şi pentru urgenţe. Vizitele la membrii altor gospodării sunt posibile într-o măsură foarte limitată, scrie presa internaţională. În „zonele roşii” cu risc de contaminare ridicat, oamenilor li se cere să rămână acasă pe cât posibil. Potrivit noului decret al guvernului italian, vizitele private sunt de asemenea interzise în aceste zone până pe 27 martie.

Italia, ţară cu circa 60 de milioane de locuitori, a introdus anul trecut un sistem de evaluare a riscului de contaminare pe trei niveluri, în funcţie de rata de contaminare a fiecărei municipalităţi. Măştile de protecţie sunt obligatorii în public peste tot în Italia. De asemenea, în această ţară este în vigoare interdicţia de circulaţie de la ora zece seara.

Rata de contaminare a crescut recent pe întreg teritoriul Italiei. Rata de reproducere, care arată câte persoane sunt infectate de fiecare persoană contaminată, a urcat la 0,99 în perioada situată între sfârşitul lui ianuarie şi 9 februarie. Obiectivul este ca această rată să fie menţinută sub 1.

Duminică, autorităţile a noul guvern Italian au înregistrat alte peste 13.000 de noi contaminări în ultimele 24 de ore.

blank