România își dorește să adere la spațiul Schengen, dar noul ambasador al Olandei la București le frânge toate speranțele românilor.
„În primul rând vreau să spun că poziţia Olandei a fost şi va continua să fie aceea că ţările care fac parte din Schengen trebuie să îndeplinească criteriile. Aceasta este cheia poziţiei noastre, nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba. În acelaşi timp, în acest moment Schengen, zona Schengen, este în mijlocul discuţiilor, încât aş fi surprinsă să aflu că discuţiile vor fi despre o eventuală extindere a zonei, şi nu despre menţinerea sau reformarea zonei Schengen, pentru că despre acest lucru se vorbeşte în acest moment: cum vom fi siguri că ceea ce avem, setul de reguli şi acorduri pe care le avem între statele Schengen, vor rămâne ca atare sau pot fi reformate. Iar ceea ce credem acum, dacă privim spre criza refugiaţilor, este că ele au nevoie de reformă. Noi am declarat şi în trecut şi pot repeta acest lucru, ne-am revizui poziţia dacă acest lucru (extinderea Schengen – n.r.) ar fi pe agenda de discuţii, dar în acest moment nu ştim dacă va fi sau nu luat în discuţie, dar cred că agenda de discuţii este dominată de menţinerea zonei Schengen ca atare”, a declarat ambasadorul Olandei, Stella Ronner-Grubacic.