Featured, Politic

Norica Nicolai susține că Dăncilă nu va intra în turul 2 la prezidențiale și crede că Diaconu are șanse să iasă președinte

Norica Nicolai, coordonator al alianţei electorale Un Om, a declarat că, după adoptarea moţiunii de cenzură, este din ce în ce mai clar că Viorica Dăncilă nu va intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale, iar Mircea Diaconu devine principalul favorit.

„Votul de joi de la moţiunea de cenzură nu reprezintă doar o resetare a scenei politice, dar îmi dă certitudinea că Mircea Diaconu, candidatul susţinut de Alianţa Un Om, poate câştiga alegerile. Astfel, la ora actuală devine tot mai evident că doamna Dăncilă este aproape ieşită din calcule pentru turul 2. În aceste condiţii, Mircea Diaconu rămâne principalul favorit pentru accederea în turul 2.”, a afirmat Norica Nicolaei, vineri, printr-o postare pe Facebook.

Norica Nicolai a mai spus că Mircea Diaconu va fi preşedintele tuturor românilor.

„Mircea Diaconu, candidatul susţinut de ALDE, nu se adresează doar votanţilor partidelor care îl susţin, ci tuturor românilor. Mircea Diaconu este un candidat al tuturor românilor. La ora actuală, sunt convinsă că fiecare român a înţeles că e nevoie de un alt preşedinte, un preşedinte care să fie al lor, să îi reprezinte cu adevărat pe ei, nu un preşedinte al partidelor şi grupurilor de interese din partide şi nici un preşedinte al străinilor. Doar Mircea Diaconu va fi preşedintele tuturor românilor”, a conchis aceasta.

Moţiunea de cenzură a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Parlamentului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi trei voturi anulate, a anunţat senatorul PNL Marcel Vela, de la tribuna plenului Camerei Deputaţilor.

Alegerile prezidenţiale au loc pe 10 noiembrie în ţară şi între 8 şi 10 noiembrie în străinătate. Al doilea scrutin are loc pe 24 noiembrie în ţară, şi între 22 şi 24 noiembrie în străinătate.

blank