Două localități
Actualitate, Featured

Noi RESTRICȚII în două localități aflate lângă București. Intră în vigoare de ASTĂZI

Începând de astăzi se aplică noi restricții în două localități aflate lângă București care au depășit rata de incidență de 2 la mia de locuitori.

Noi RESTRICȚII în două localități aflate lângă București. În Popești-Leordeni, rata de incidență cumulată la 14 zile este de 2,10 la mia de locuitori, în timp ce în Periș a ajuns la 2,01 la mie.

Noi RESTRICȚII. Începând de sâmbătă, în piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.

În cinematografe şi la concerte e permis accesul publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

Activitatea instituţiilor publice sau private de cultură ce administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Cel mult 2.500 de spectatori cu mască pot participa la spectacole în aer liber
Spectacolele, concertele și festivalurile în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Slujbele şi rugăciunile colective se pot desfăşura în şi în afara bisericilor cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Acticitatea în restaurante și cafenelele în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului între orele 5.00 – 2.00.

150 de persoane la nunți în exterior, 100 în interior

Se permite organizarea de nunți, botezuri, mese festive cu un număr de participanți de maxim 150 de persoane în exterior sau maxim 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.

De asemenea, se permite organizarea de nunți și botezuri cu un număr de participanți de maxim 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp pentru fiecare.

blank