Actualitate, Featured

Noi reguli pentru plata cu cardul in magazine

La două luni de la implementare, parlamentarii vor să schimbe din nou legea care obligă micile magazine să accepte plata cu cardul. Acei comercianţi care au cifra de afaceri mai mică de 50 de mii de euro pe an ar putea să nu mai fie obligaţi să deţină POS-uri.

Legea prevedea că de la 1 ianuarie 2017, peste 60 de mii de magazine cu cifre de afaceri anuale între 10 mii şi 50 de mii de euro să instaleze terminale şi să accepte plata cu cardul.

Iniţiativa legislativă prin care se doreşte eliminarea obligaţiei a fost depusă de parlamentarii aflaţi la putere şi ar putea să ajungă lege, în câteva luni.
Iniţiatorii spun că proprietarii micilor magazine din mediul rural s-au plâns că nu au posibilitatea să-şi monteze POS-urile. În plus, amenzile ce, potrivit legii, pot ajunge şi la 7.500 lei, ar putea să le închidă afacerea.

blank