Actualitate, Featured

Noi proteste în stradă, la Universitate. Tinerii unionişti au discutat cu partidele

La marșul pentru Unirea Republicii Moldova cu România de sâmbătă au avut loc mai multe incidente violente. Seara, zeci de tineri au decis să-și petreacă noaptea în stradă și și-au amenajat corturi pentru a putea dormi în Piața Universității. Mai mult, aceștia au cerut să primiți de premierul Dacian Cioloș și liderii partidelor politice din România.

Partidele au auzit cerințele tinerilor și se pare că au existat și primele reacții. Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a propus, duminică, înfiinţarea Ministerului Reunificării, precizând că susţine în totalitate unirea.

„Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al Reunificării pentru că aici drumul este bătătorit, a făcut-o Germania în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia. Tot în baza aceluiaşi articol 1care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare. (…) România are doar de câştigat de pe urma reunificării din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, va deveni una dintre puterile agricole ale Europei. Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea. Legat de evenimentele de ieri, nu consider ilegală intervenţia de ieri a jandarmilor, având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor.

Marșul de sâmbătă a fost autorizat, potrivit Jandarmeriei, între orele 14,00 și 17,30 pe traseul Hanul lui Manuc-Piața Universității-Piața Română-Piața Victoriei, iar între orele 17,30 și 18,00 pentru susținerea de alocuțiuni în Piața Victoriei.

După ce manifestanții au ajuns în zona Piața Victoriei, cinci dintre ei au fost ridicați de jandarmi și duși la secția de poliție, printre aceștia și George Simion. Tinerii duși la poliție au au fost amendați cu câte 3.000 de lei fiecare pentru tulburarea ordinii publice.

„Platforma Unionistă a organizat un marș, urmat de protest, pe traseul Piața Unirii — Piața Romană — Piața Victoriei, unde, la un moment dat, în apropiere de Piața Victoriei, un grup de aproximativ 5-10 persoane au încercat să intre pe Calea Victoriei, forțând astfel cordonul de jandarmi. Prin echipele de dialog aflate la fața locului s-a discutat cu aceștia, li s-a explicat calea legală, aceștia nu au înțeles, după care s-a acționat punctual, iar cele cinci persoane au fost extrase din rândul manifestanților și conduse la sediul Secției 4 Poliție pentru a li se stabili identitatea și a se lua măsuri legale, drept pentru care patru persoane au fost sancționate, conform legii privind organizarea adunărilor publice, cu câte 3.000 de lei fiecare”, a spus Căpitanul Mihai Vornicu de la Jandarmeria Capitalei, într-o declarație de presă.

El a menționat că, având în vedere că o parte dintre manifestanți au ales să își continue protestul la Piața Universității, Jandarmeria le va permite manifestarea neautorizată câtă vreme nu se ocupă ”căi de comunicații”.

blank