Featured, International

Noi DOVEZI care demonstrează IMPLICAREA RUSIEI în alegerile din SUA. Cum l-a ajutat Putin pe Trump să câştige alegerile

Comisia pentru Informaţii din Senatul SUA a comunicat că au fost descoperite noi informaţii care susţin concluzia serviciilor americane de spionaj privind intervenţia Moscovei şi a preşedintelui rus Vladimir Putin în scrutinul prezidenţial american în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump.

Într-un raport neclasificat al comisiei, dat publicităţii marţi, se afirmă că „informaţii obţinute ulterior publicării” raportului serviciilor americane de spionaj, în ianuarie 2017, „oferă sprijin suplimentar” concluziei că Vladimir Putin şi administraţia sa au intervenit pentru a o discredita pe Hillary Clinton şi pentru a facilita victoria lui Trump.

Senatorii americani mai susţin că Rusia a utilizat operaţiuni cibernetice şi propaganda pentru îndeplinii aceste obiective, relatează agenţia de ştiri Dpa.

Potrivit unui raport al serviciilor secrete americane, din ianuarie 2017, preşedintele rus Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental.

Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, coorcoordona investigaţiile.

blank