Featured, International

Nissan, sub acuzare.Presedintele firmei, in spatele gratiilor

Nissan, sub acuzare.Presedintele firmei, in spatele gratiilor ,procurorii din Tokyo au pus luni sub acuzare firma şi pe fostul preşedinte al companiei, Carlos Ghosn, care rămâne în închisoare, a relatat luni presa japoneză, transferând atenţia de la scandalul legat de ilegalităţile financiare ale liderului companiei la viitorul producătorului auto şi la responsabilitatea directorului general, transmite Reuters, conform News.ro.

Nissan, sub acuzare.Ghosn a fost arestat pe 19 noiembrie, sub suspiciunea că şi-ar fi subestimat veniturile cu aproximativ jumătate faţă de valoarea reală de 10 miliarde de yeni (88 miliarde dolari), pe parcursul unei perioade de cinci ani, începând din 2010.

Care l-a concediat pe Ghosn din funcţia de preşedinte câteva zile mai târziu, a susţinut că ilegalităţile au fost făcute de fostul preşedinte cu ajutorul fostului director reprezentativ Greg Kelly, care a fost la rândul său inculpat.

Nissan a fost pusă sub acuze pentru declaraţii false în rapoartele anuale.

Autorităţile din Tokyo intenţionează să îi rearesteze pe cei doi directori, au spus surse apropiate situaţiei.

Potrivit presei japoneze, cei doi vor fi rearestaţi pentru alte fapte de subestimare a veniturilor, pe parcursul altor trei ani. Cei trei vor rămâne în custodie fără posibilitatea de a fi eliberaţi sub cauţiune.

Biroul procuraturii din Tokyo a refuzat să comenteze.

Nissan cooperează cu autorităţile, cărora le-a pus la dispoziţie informaţii legate de faptele ilegale ale lui Ghosn.

O altă sursă a declarat că există îngrijorări în companie referitoare la posibilitatea ca directorul general Hiroto Saikawa şi alţi angajaţi ai companiei să fie inculpaţi.

Potrivit analiştilor, va fi dificil pentru firma să evite să fie acuzată, dacă se va dovedi că şi alţi directori cunoşteau faptele lui Ghosn, sau în cazul în care controalele interne au fost inadecvate.

”În mod normal, dacă este vorba despre falsificarea rapoartelor financiare, compania şi cel care a făcut faptele sunt acuzaţi. Nu este surprinzător. Era de aşteptat. Acum, problema directorului general Saikawa devine mai mare. Este dificil să treci cu vederea rolul lui Saikawa în toate acestea. Acest lucru va ajunge în centrul atenţiei acum”, a spus un reputat avocat şi fost procuror, Nobuo Gohara.

Ghosn şi Kelly nu au făcut nicio declaraţie prin intermediul avocaţilor lor, dar presa japoneză a relatat că aceştia au negat acuzaţiile.

Nissan şi-a intensificat ofensiva împotriva fostului preşedinte, creditatv pentru salvarea de la faliment a companiei. Duminică, Nissan a anunţat că vrea să blocheze accesul reprezentanţilor lui Ghosn într-un apartament din Rio de Janeiro, citând riscurile ca aceştia să distrugă dovezi.

Un tribunal din Brazilia a decis că Ghost are dreptul la acces în apartamentul respectiv, deţinut de Nissan în cartierul Copacabana, dar compania a anunţat contestarea deciziei la o instanţă superioară.

Nissan îl mai acuză pe Ghosn de o serie de infracţiuni, între care folosirea fondurilor companiei în interes personal.

Arestarea lui Ghosn şi Kelly a zguduit bazele alianţei Renault-Nissan şi a şocat industria auto. Ghost este încă preşedinte şi director general al Renault.

Întrebarea este dacă şi cum ar putea fi modificată structura acţionariatului alianţei. La presiuni guvernului francez, Ghost încerca o colaborare mai strânsă în ccadrul alianţei, inclusiv o posibilă fuziune între Renault şi Nissan, în pofida rezervelor puternice ale Nissan.

Unii directori ai Nissan erau de mult timp nemulţumiţi de influenţa prea mare a Renault asupra Nissan, care realizează vânzări mult mai mari decât producătorul francez.

Renault deţine o participaţie de 43% la Nissan, în timp ce compania japoneză are o participaţie de 15%, fără drept de vot, la partenerul francez.

blank