Showbiz, Stiri

Nicoleta Luciu Cu ochelari de soare, în Mall

Nicoleta Luciu Cu ochelari de soare, în Mall

Nicoleta LuciuNicoleta Luciu vrea să atragă atenția cu orice preț. Vedeta nu renunță la ochelarii de soare nici măcar în Mall, motiv pentru care lumea se uită la ea ca la urs.

 

Mamă a patru copii, Nicoleta Luciu nu vrea sub nicio formă să stea acasă și să se ocupe exclusiv de îngrijirea și de educația celor mici. Dimpotrivă, după cele două nașteri, fosta Miss România și-a concentrată toate forțele și ambiția pentru a ajunge cât mai repede la silueta care a consacrat-o, îmbrăcându-se numai în lucruri mulate și apelând la tot felul de artificii pentru ca să nu treacă neobservată.

Ce-i drept, nu putem să nu recunoaștem faptul că Nicoleta arată impecabil, mai ales după ce și-a făcut implanturile cu silicon, a apelat la o mulțime de proceduri pentru remodelarea corporală și după ce și-a ajustat buzele, fapt nerecunoscut până acum, dar foarte evident nu numai pentru medicii esteticieni, ci și pentru un simplu privitor.

Așadar, după tot tunning-ul făcut, este de la sine înțeles că Nicoleta Luciu nu poate să umble printre noi și să nu o recunoaștem sau să nu întoarcem capul după ea. Tocmai de aceea, este greu de înțeles de ce vedeta își ține ochelarii la ochi chiar și atunci când merge printr-un mall.

Redactia EXPRESSPress

blank