Showbiz, Stiri

Nicoleta Luciu are interzis la efort

Nicoleta Luciu a avut un ghinion teribil în vacanța petrecută în Cipru. Aceasta s-a întors în țară cu mâna ruptă, după ce a căzut de pe o cămilă.

Nicoleta Luciu are interzis la efortPrezentatoarea emisiunii “Bingo Romania” a petrecut două săptămâni în Cipru împreună cu Zsolt, cei patru copii, două bone și câțiva prieteni. După ce s-a bucurat din plin de soare și de plajă, chiar la finalul vacanței aceasta a avut un accident aproape stupid, care a forțat-o să-și pună mâna în ghips. “Într-o seară, am fost la parcul de cămile, iar camila pe care mă urcasem eu s-a speriat din cauza unui zgomot puternic. Am încercat să mă țin, dar nu am reușit și am căzut. Nu puteam să respir, am ajuns la Urgență, unde am ramas internată, am făcut multe analize, radiografii, pentru că mi-am rupt mâna și mi-am fracturat patru coaste. Bine că nu a fost mai rău”, a povestit Nicoleta. Imediat după ce a aterizat la București, Nicoleta s-a dus direct la Buftea, pentru a prezenta Bingo România. Ea este nevoită să poarte ghipsul timp de două săptămâni și să nu facă efort timp de o lună.

Până la acest incident, Nicoleta spune că totul a decurs perfect în Cipru: “Nu am avut emoții cu copiii, nici în aeroport, nici în avion, chiar ne-au felicitat stewardesele că avem copii cuminți. Acolo, toată lumea s-a bucurat de apă, plajă… mai puțin Kim, căreia nu îi plăcea nici nisipul, nici apa. Dar, s-a obișnuit cu timpul”. R.E

blank