Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, cu ocazia lansării studiului „Economic Survey of Romania”. Cercetarea reprezintă o radiografie a realităţilor socio-economice ale României şi oferă factorilor de decizie o serie de recomandări extrem de utile, în vederea implementării acelor măsuri menite să genereze dezvoltare şi bunăstare.
Nicolae Ciucă a vorbit despre reforma sistemului de pensii, precum şi despre îmbunătăţirea accesului la educaţie şi formare, care pot contribui la redresarea economică şi la creşterea nivelului de trai în România.
Şeful Executivului a precizat că România a convocat Comitetul Inter-Ministerial pentru admiterea în OCDE care a avizat, în şedinţa din 26 ianuarie, asumarea ataşamentului României la principiile, valorile şi standardele organizaţiei, aşa cum sunt întărite şi dezvoltate în cele două documente ale OCDE, în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de la nivel ministerial (Paris, octombrie 2021) – “DECLARAŢIA PRIVIND VIZIUNEA OCDE” şi “DECLARAŢIA MINISTERIALĂ A CONSILIULUI DIN 2021″, potrivit News.ro.
„Valorile şi principiile din aceste două documente vin în întâmpinarea solicitărilor pe care le regăsim în scrisoarea dumneavoastră, domnule Secretar General. De altfel, la acest moment, România este aderentă la 6 din cele 8 standarde esenţiale pentru aderare: Declaraţia privind Investiţiile; Principiile Guvernării Corporatiste; Principiile pentru Elaborarea Politicilor Internetului; Recomandarea Bunelor Practici în Statistică; Cadrul Inclusiv al BEPS – Erodarea Bazei şi Schimbarea Profitului; Forumul Global al Transparenţei şi Schimbului de Informaţie”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre pensiile românilor. „România se află în plin proces de reformă”
Premierul Nicolae Ciucă a subliniat că „în cadrul prezentului studiu, au fost efectuate analize privind lipsa de corelare corespunzătoare între necesităţile de pe piaţa forţei de muncă şi competenţe, aspecte referitoare la munca informală, prevenirea abandonului şcolar, îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi a formării profesionale, promovarea competenţelor digitale în educaţia primară”.
„Autorităţile române sunt conştiente de necesitatea îmbunătăţirii condiţiilor pe piaţa muncii. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a creşte participarea tinerilor, pentru a proteja categoriile vulnerabile, în special în comunităţile marginalizate, pentru a sprijini programele de formare”, a transmis premierul, arătând că, ”în contextul pandemic actual, Guvernul României a adoptat o serie de măsuri inovative, în acord cu evoluţia situaţiei înregistrate la nivel naţional şi cu necesităţile pieţei muncii, cu scopul de a menţine locurile de muncă din sectoarele economice afectate şi a preveni creşterea şomajului”, a subliniat premierul.
”În ceea ce priveşte sistemul de pensii, România se află în plin proces de reformă, fiind evaluată legislaţia şi urmând a fi adoptate măsuri legislative de natură să asigure sustenabilitatea şi predictibilitatea sistemului public de pensii pe termen mediu şi lung, corectarea disfuncţiilor şi a inechităţilor dintre diferite categorii de beneficiari, întărirea principiilor contributivităţii, solidarităţii sociale şi egalităţii”, a mai arătat şeful Executivului, conform sursei citate.