NBC
Actualitate

NBC o ia în vizor pe România, după scandalul dronei prăbușite la începutul săptămânii: Ce explicație are publicația

Publicația NBC scrie, drona militară prăbușită la începutul acestei săptămâni nu este singurul lucru care aduce neliniște. Așadar, ceea ce s-a întâmplat cu avioanele rusești a ridicat o problematică ce nu trebuie neglijată privind securitatea pentru Washington şi aliaţii săi.

„Există o strategie clară pentru o cale navigabilă atât de importantă, care a fost mult timp în centrul rivalităţii dintre Moscova şi Occident şi care ar putea deveni acum un punct fierbinte major?”, relatează NBC News, care pune accentul pe faptul că una dintre piedici ar putea fi reprezentată de faptul că România, Bulgaria şi Turcia sunt greu de făcut să funcţioneze precum balticii, pe o singură voce.

Întâlnirea dintre o dronă americană şi avioane de luptă ruseşti a adus în prim-plan importanța unui ochi de apă, care, de ce nu, s-ar putea transforma într-un punct fierbinte major.

Parlamentari şi foşti oficiali militari consultaţi de NBC News susțin că această direcție este cât se poate de îngrijorătoare, în contextul în care flota Rusiei foloseşte zona ca platformă de lansare pentru atacuri împotriva oraşelor ucrainene.

NBC o ia în vizor pe România, după scandalul dronei prăbușite la începutul săptămânii
Marea Neagră este mai mare decât California şi are şase ţări pe coasta sa: Turcia, România şi Bulgaria – membre NATO -, precum şi Georgia şi Ucraina, care sunt considerate parteneri ai SUA, dar care nu fac parte din alianţă, alături de Rusia.

„Aceasta indică lipsa unei abordări cuprinzătoare în privinţa unei regiuni care este importantă nu doar pentru aliaţii noştri şi pentru ţările riverane Mării Negre, ci şi pentru securitatea Statelor Unite”, a declarat pentru NBC News senatorul SUA Jeanne Shaheen, subliniind rolul militar diminuat al Americii în zonă.

SUA nu au o navă în zonă pentru a recupera epava dronei, iar singurul aliat NATO care are o flotă pentru a se apropia potenţial de locul prăbuşirii este Turcia, care însă a încercat să rămână relativ aproape de Moscova în contextul războiului cu Ucraina.

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major Întrunit, a declarat miercuri că „probabil, oricum nu erau prea multe de recuperat. Drona s-a scufundat într-o zonă în care adâncimea ajunge până la 1.000 de metri, iar armata americană s-a asigurat că bazele de date au fost şterse”.

Rusia a acuzat însă SUA pentru confruntare, negând că avionul său a intrat în contact cu drona, acuzând în același timp Washingtonul de provocare prin faptul că a efectuat supravegherea aeriană în apropierea spaţiului aerian rusesc.

Senatoarea Shaheen, care prezidează Subcomisia Senatului pentru relaţii externe privind Europa şi cooperarea regională în materie de securitate, susține că incidentul cu drone de la începutul acestei săptămâni a adus în lumină faptul că SUA trebuie să realizeze un plan pentru abordarea sa privind apărarea Mării Negre.

„A existat un mare interes bipartizan în acest sens, deoarece – odată cu războiul din Ucraina, acest incident cu dronele şi ceea ce se întâmplă cu rutele maritime – a devenit foarte clar cât de importantă este regiunea”, a declarat senatoarea Shaheen. „Iar majoritatea ţărilor care se învecinează cu Marea Neagră sunt aliaţii noştri şi este important acum să arătăm cum ne susţinem aliaţii”, a adăugat aceasta.

Departamentul de Stat şi Consiliul Naţional de Securitate nu au răspuns la solicitările de comentarii transmise de NBC.

blank