Năstase, despre abdidarea lui Băsescu
Politic, Stiri

Năstase, despre abdicarea lui Băsescu

Năstase, despre abdicarea lui Băsescu

Năstase, despre abdidarea lui Băsescu
Năstase, despre abdidarea lui Băsescu

Deşi încă în penitenciar, Adrian Năstase este prolific la capitolul postări pe blog. El, la curent cum lesne se înţelege, cu tot ce se întâmplă în politică, are tot felul de reflecţii, şi nu numai.

Desigur, preşedintele Traian Băsescu este personaj principal în postări. Iată ce comentează fostul premier despre posibilitatea îndepărtării lui Traian Băsescu de la preşedinţie: „Traian Băsescu nu poate pleca pentru că el, nefiind rege, nu ar putea să abdice – singura posibilitate consideră el, de a pleca cu onoare. Probabil şi pentru că „demisia de onoare” nu ar implica onoare. Din câte ştiu eu, în istoria României, regii nu au abdicat, ci au fost, mai curând, “abdicaţi”. Să luăm exemplul lui Cuza: în februarie 1866, un grup de militari au intrat noaptea peste el în casă (spijiniţi politic de “monstruoasa coaliţie”) şi l-au obligat să semneze actul de abdicare, apoi l-au expediat, în ziua următoare, în străinătate. Un alt exemplu: Carol al II-lea – în 1940 Antonescu „l-a abdicat” şi l-a trimis cu 7 vagoane (şi cu Elena Lupescu), prin Spania, unde Franco nu i-a dat voie să coboare din tren câteva luni. În fine, pe Regele Mihai, la 3 decembrie 1947, „l-au abdicat” reprezentantul comuniştilor şi cel al sovieticilor, la Palatul Elisabeta, cu o delicateţe care a crăpat unul dintre ziduri. În aceste condiţii, nu vi se pare că „demisia de onoare” ar fi mai onorabilă? Sau să îl alegem pe Băsescu, mai întâi, rege? Avem o şansă, acum, la revizuirea Constituţiei…”. Postarea lui Năstase se numeşte „Să-l ajutăm pe Băsescu să abdice?” şi este urmărită cu interes de foarte multă lume. N.M.

blank